Eu te-am rupt pe tine din aer,
zeitate melodioasã, subþire,
ca sã-mi trec inelul braþului meu
în jurul mijlocului tãu nervos, ca un deget.
O, revãrsare de mirosuri suave;
alergare de iepuri; albine de ziuã;
linã topire de lumi a gheþii!
Alunecare a pletelor, geamãnã
cu singurãtatea neagrã a pãmântului...
Nu te voi învãþa niciodatã
nici un cuvânt din limba dupã-amiezelor.
Nu-þi voi destãinui niciodatã
nici un adevãr al nemiºcãrilor.
Rãmâi deci cu mine, rãmâi,
întruna curgând peste bolovanii albaºtri
ai ochilor,
pe sub sãlciile arãmite de toamnã
ale coastelor,
ºi-adormi tu, adormi
sub cortul ºuierãtor al trupului meu
visând cã eºti treazã.