Impărat slăvit e codrul,
Neamuri mii ei cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei Sale.

Luna, Soare și Luceferi
El le poarta 'n a lui herb,
Impregiuru-i are dame
Si curteni din neamul cerb.

Crainici, iepurii cei repezi,
Purtători ei sunt de vești,
Filomele-i țin orchestrul
Si izvoare spun povești.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape, pe poteci,
Vezi bejanii de albine,
Armii grele de furnici.

Hai și noi la craiul, dragă,
Si să fim din nou copii,
Ca norocul și iubirea
Să ne pară jucării.

Mi'a pare cum că natura
Toată mintea ei și-a pus,
De cât ori și ce păpusă
Să te facă mai presus.

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciți și singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei.

Adormi-vom, troeni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Si prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
O auzi, cum chiamă acuma
Craiul sfatu-i întelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Impreju-ne s-adună
Ale Curtii mândre neamuri:

Caii marii, albi ca spuma,
Bouri ‘nalți cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase,
Ciute sprintene de munte,

Si pe teiul nostru întreabă,
Cine suntem? stau la sfaturi;
Eară gazda noastră zice
Dându-și ramurile -n lături:

”O priviți-i, cum visează
Visul codrului de fagi,
Amandoi ca întro poveste...
Ei își sunt așa de dragii!