De poți să nu-ți pierzi capul, când toți în jurul tău
Și l-au pierdut pe-al lor găsindu-ți ție vină,
De poți, atunci când toți te cred nedemn și rău
Să nu-ți pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poți s-aștepți oricât fără să-ți pierzi răbdarea
De rabzi să fii mințit, fără ca tu să minți
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminți.

De poți visa, dar fără să te robești visării
De poți gândi, dar fără să-ți faci din asta un țel,
De poți să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul și dezastrul primindu-le la fel,
De poți să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit și prefăcut,
De poți să-ți vezi idealul distrus și din ruine,
Să-l reclădești cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poți risca pe-o carte întreaga ta avere
Și tot ce-ai strâns o viață să pierzi într-un minut,
Și-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat și obosit
Îl vei putea forța să-ți mai slujească încă
Numai prin strășnicia voinței tale și astfel,
Să steie peste veacuri așa cum stă o stâncă.

De poți vorbi mulțimii fără să minți și dacă,
Te poți plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici dușmani nu pot vre-un rău să-ți facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Și dacă știi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieții tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Și ceea ce-i mai mult chiar - să știi - vei fi un OM!