Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține.
Și, totuși, două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri și ziua care-o să vină mâine.

Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârșită?
Disprețuiesc și libertinii, dar și credința ipocrită.
Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat
C-aceste stranii țări există? Care din voi le-a vizitat?

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiți că vântul va scutura azi floarea
Și va lua cu dânsul fermecătorul cânt…

Khayyam cosea la cortul filosofiei. Dar
Căzu în creuzetul mâhnirii. Și-atunci fumul
Fu spulberat de Parce în patru vânturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.

De-i dăm să bea, și-un munte o să danseze-n soare.
Disprețuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea să schimbi paharul pe viața viitoare?
Dar vinul este-un suflet ce dă desăvârșire.

Te chinuiește gândul că faci mereu păcate.
Din orice bucurie o vină ți-ai făcut.
E fără rost tristețea, Khayyam, căci după moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

În vin cel înțelept găsește extazul celora Aleși.
El ne redă și tinerețea și ce-am pierdut și ce ni-i dor.
În flăcări aurii ne arde ca-ntr-un vârtej amețitor.
Dar și tristețea ne-o preschimbă într-un izvor răcoritor.

Privește-n jur: durerea cu mii și mii de fețe.
Cei dragi sunt morți. Ești singur cu palida tristețe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Imperiile toate pentru o cupă plină!
Toată știința voastră pe parfumatul vin.
Cântările iubirii pe glasu-i cristalin
Și slava lumii pentru curata lui lumină.

Beau vin și mi se spune de unul și altul:
“Să nu mai bei, căci vinul dușman este de moarte
Al lui Alah”. Atuncea, zic eu, pentru Prea-Naltul
Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.