Cât aș fi vrut să fie
Totul perfect ca o plantă
Pe care doar toamna târzie
Are puterea s-o stingă
Și peste care ninsoarea
Are norocul să ningă
Viața cealaltă.

Cât aș fi vrut
Să nu semănăm nimănui,
Frumoși și curați
Să nu știm lupta niciodată,
Să trecem prin lume
Străini de minciună,
De durere mirați,
Fericiți de-a ajunge-mpreună
În viața cealaltă.

Cât aș fi vrut
Să fim egali totdeauna,
Tineri mereu alunecând pe o pantă
La capătul căreia umed, adânc
Răsfrânge-se luna
În viața cealaltă.

Cât aș fi vrut.
N-am pierdut
Decât o clipă înaltă,
Destulă urii să ne împroaște
Cu moarte,
Să ne rostogolească tot mai departe
Deolaltă,
Singuri și-atât de bătrâni
Că nu ne-am putea recunoaște,
Chiar de ne-am mai întâlni
În viața cealaltă.

Din volumul “Ochiul de greier”, 1981