Soldaþii cei tineri s-au aºezat în vitrinã,
chiar aºa cum au fost gãsiþi, împuºcaþi în frunte,
ca sã fie vazuþi s-au aºezat în vitrinã,
respectându-ºi întocmai miºcarea lor ultimã,
profilul, braþul, genunchiul, miºcarea lor ultimã,
când au fost împuºcaþi pe neaºteptate în frunte
sau între omoplaþi cu o flacãrã mai subþire
decât un deget de copil care arãta luna.

În urma lor a rãmas goalã baraca,
mirosind a obiele, a þigãri strivite, a fereastrã închisã.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clãnþãne încã din fierul minerelor,
aºa cum clãnþãne luna din fierul minerelor
acum, cu puþin inainte de-a fi deschisã,
ca sã se caute-n ea scrisorile vechi ºi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaþii cei tineri stau daþi cu cearã
pe feþe ºi pe mâini, ca sã luceascã
daþi cu cearã ca sã luceascã, daþi cu cearã,
ºi aºezaþi întocmai aºa cum erau în secunda
când viaþa s-a rupt ºi moartea a-nghiþit secunda.

Stau aºa nemiscati, ne-ncetind sã luceasca,
ºi noi ne uitam la ei cum am privi luna
rãsãrind chiar din mijlocul pieþii.

Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deºi stau de ani lungi în vitrinã,
pentru noi, care i-am ajuns din urmã ºi trecem de ei,
ºi inimã bãtând avem, ºi memorie,
o proaspãtã, din cale-afarã de proaspãtã memorie,
soldaþii cei tineri s-au aºezat în vitrinã
ºi se imitã pe ei însuºi întruna,
ca ºi cum ar fi vii.