9

Mă certam des cu Lydia. Flirta tot timpul și asta mă irita. Cînd ieșeam să mîncăm în oraș, eram sigur că fixa nu știu ce bărbat din celălalt capăt al încăperii. Cînd amicu mei treceau să mă viziteze și Lydia era acolo, puteam auzi cum conversația ei devenea intimă și cu conotații sexuale. Stătea tot-deauna foarte aproape de prietenii mei, cît mai aproape posibil. Pe ea o irita faptul că beam. îi plăcea foarte mult să facă sex, iar faptul că beam nu ne ajuta prea mult. „Ori ești prea beat ca s-o faci seara, ori ți-e prea rău ca s-o faci dimineața." o apucau toți dracii dacă beam în fața ei chiar și o bere. Ne despărțeam cel puțin o dată pe săptă-mînă - „pentru totdeauna" - dar, într-un fel sau altul, reușeam să ne împăcăm. îmi terminase de sculptat capul și îmi oferise mie lucrarea. Cînd ne despărțeam, puneam capul în mașină, pe scaunul din față, îl duceam la ea acasă și i-l lăsam în prag. Dup-aia mă duceam la o cabină telefonică, o sunam și îi spuneam: „Căpățîna aia nenorocită e în fața ușii!" Capul făcea naveta...
Tocmai ne despărțisem din nou și îi lăsasem capul în prag. Eram din nou liber să beau cît vreau. Aveam un amic tînăr pe nume Bobby, un puști cam insipid, care lucra într-un magazin cu cărți porno și mai făcea și pe fotograful. Locuia în apropiere. Bobby avea probleme cu el însuși și cu nevastă-sa,
39
Valerie. M-a sunat într-o seară și mi-a spus că o aduce pe nevastă-sa să stea .peste noapte la mine. Suna bine. Valerie avea 22 de ani. Arăta minunat, cu păr lung, blond, ochi albaștri, sălbatici și un trup splendid. Ca și Lydia, petrecuse ceva vreme într-un ospiciu. Nu a trecut mult și le-am auzit mașina pe pajiștea din fața casei mele. Valerie a coborît. Mi-am amintit că Bobby mi-a zis că, atunci cînd le făcuse prima oară cunoștință părinților lui cu Valerie, ei comentaseră apropo de rochia ei -cică le plăcea foarte mult - și ea le spusese: „Da, dar ce părere aveți despre cum arăt eu ?", și își ridicase rochia peste coapse. Și n-avea chiloți pe ea.
Valerie a bătut la ușă. L-am auzit pe Bobby plecînd. Am deschis. Arăta foarte bine. Am turnat două pahare de whiskey cu apă. Nici unul din noi n-ă zis nimic. Am băut paharele alea și apoi am mai turnat două. Dup-aia am spus :
- Hai să mergem la un bar. Ne-am urcat în mașina mea. Barul era chiar după colț. Fusesem dat afară de-acolo cu cîteva zile în urmă, dar n-a zis nimeni rumic cînd am intrat. Ne-am așezat la o masă și am continuat să nu spunem nimic. M-am uitat în ochii ei sălbatici. Am sărutat-o. Gura ei era răcoroasă. Am sărutat-o din nou și picioarele ni s-au lipit. Bobby avea o nevastă drăguță. Era tîmpit s-o împrumute.
Ne-am hotărît să mîncăm. Am comandat fiecare cîte o friptură, am băut și ne-am sărutat în timp ce așteptam. Barmanița a zis: „Oh, sînteți îndră-gostiți!" Și am izbucnit amîndoi în rîs.
Cînd au apărut fripturile, Valerie a spus :
- Nu vreau s-o mănînc pe-a mea.
- Nici eu pe-a mea.
Am băut încă o oră și apoi ne-am hotărît să ne întoarcem acasă.
In vreme ce parcam, am văzut o femeie pe aleea din fața casei. Era Lydia. Avea un plic în mînă. Am ieșit din mașină cu Valerie și Lydia s-a uitat la noi.
40
- Cine e asta? a întrebat Valerie.
- Femeia pe care o iubesc, i-am zis.
- Cine e curva? a țipat Lydia.
Valerie s-a întors și a rupt-o la fugă. îi auzeam
tocurile pe pavaj.
- Hai, intră, i-am spus Lydiei. A venit după mine.
-Am venit să-ți dau scrisoarea asta. Se pare că am apărut la timp. Cine era?
- Nevasta lui Bobby. Nu sîntem decît amici.
- Aveai de gînd s-o fuți, nu-i așa?
- Ascultă, i-am spus că te iubesc pe tine.
-Aveai de gînd s-o fuți, nu-i așa?
-Ascultă, dragă...
M-a împins brusc. Stăteam lîngă o măsuță care se afla în fața canapelei. Am căzut pe spate peste măsuță, în spațiul dintre masă și canapea. Am auzit ușa trîntindu-se și, cînd m-am ridicat, i-am auzit motorul mașinii pornind.
- Fir-ar să fie, m-am gîndit. Cu o clipă în urmă, aveam două femei, iar acum nu mai am nici una.



10

Am fost surprins în dimineața următoare cînd April a bătut la ușă. April era fata pe care o văzusem drogată la petrecerea lui Harry Ascot și care ple-case cu ciudatul care se îndopa cu amfetamină. Era 11 dimineața. A intrat și s-a așezat.
- întotdeauna am admirat ceea ce faci, a zis ea. Am desfăcut o bere pentru ea și una pentru
mine.
- Dumnezeu este un cîrlig în cer, a mai zis ea.
-în regulă, am răspuns eu. • April era cam plinuță, dar nu prea grasă. Avea niște șolduri late și un cur mare, părul drept. Era așa de robustă, încît ai fi zis că era în stare să facă
41
față și unei gorile. Deficiența ei mentală mă atrăgea, fiindcă spunea lucrurilor pe nume. Și-a încrucișat picioarele, arătîndu-mi niște pulpe albe, enorme.
-Am pus semințe de roșii în subsolul blocului unde locuiesc.
- o să iau și eu cîteva, cînd or să răsară, am zis eu.
- N-am avut niciodată permis de conducere, a spus April. Mama locuiește în New Jersey,
- Maică-mea a murit, am spus. M-am dus și m-am așezat lîngă ea, pe canapea. Am luat-o în brațe și am sărutat-o. In vreme ce o
sărutam, ea se uita drept în ochii mei. I-am dat drumul.
- Hai să ne futem, am zis.
-Am o infecție, mi-a spus April.
-Ce?
- Un fel de ciupercă. Nimic serios.
-Se ia?
- E un fel de scurgerc lăptoasă.
-Se ia?
- Nu cred.
- Hai să ne futem.
- Nu știu dacă am chef.
- o să fie mișto. Hai să mergem în dormitor. April a venit în dormitor și a început să se dez-brace. M-am dezbrăcat și eu. M-am băgat sub așter-nut. Am început să mă joc cu ea și am sărutat-o în părțile intime. M-am urcat pe ea. Era foarte stra-niu, de parcă pizda i s-ar fi mișcat dintr-o parte în alta. Știam că eram acolo, înăuntru. Simțeam că eram, dar tot alunecam într-o parte, spre stînga.
Am tot pompat. Era excitant în felul ăsta. Am termi-nat și m-am rostogolit pe-o parte.
Mai tîrziu, am condus-o și am urcat la ea. Am stat de vorbă multă vreme și n-am plecat decît după ce mi-am notat numărul apartamentului și adresa. Cînd mergeam pe hol, am recunoscut cutiile poștale ale blocului. Distribuisem corespondența de multe ori acolo. M-am urcat în maaină și dus am fost.
42



11

Lydia avea doi copii: Tonto, un băiat de opt ani, și Lisa, fetița de cinci ani care ne întrerupsese prima oară. Eram împreună la masă, într-o seară, la cină. Lucrurile mergeau bine între noi și rămî-neam la cină aproape în fiecare seară. Dormeam cu Lydia și plecam pe la 11, în dimineața urmă-toare. Mă întorceam acasă, să verific corespondența și să scriu. Copiii dormeau în camera de alături, pe un pat cu apă. Era o casă veche, mică, pe care Lydia o împrumutase de la un fost luptător japo-nez, care acum se ocupa de afaceri imobiliare. în mod evident, Lydia îl interesa. Dar nu mă deranja.
Era o casă veche și drăguță.
- Tonto, am zis în timp ce mîncam, știi că, atunci
cînd maică-ta țipă noaptea, nu o bat. Știi cine are cu adevărat probleme.
- Da, știu.
- Si atunci de ce nu vii să m-ajuți?
-Să, o cunosc eu.
- Ascultă, Hank, a zis Lydia, nu monta copiii
împotriva mea.
- E cel mai urit om din lume, a zis Lisa.
Imi plăcea de Lisa. într-o bună zi, avea să devină o gagică sexy. Și încă una cu personalitate.
După cină, Lydia și cu mine ne-am dus în dor-mitor și ne-am întins. Pe Lydia o pasionau coșurile și punctele negre. Eu aveam un ten nasol. A tras veioza mai aproape de fața mea și a început. îmi plăcea. îmi dădea furnicături și uneori mi se scula. Era o chestie foarte intimă. Uneori, între storsă-turi, Lydia mă săruta. întotdeauna începea cu fața și apoi se ocupa de spate și de piept.
-Măiubești?
-Da.
- Oho, ia uite la ăsta!
43
Era un punct negru, cu o coadă lungă, galbenă.
- E drăguț, am zis.
Ea stătea întinsă peste mine. S-a oprit din stors și m-a privit.
- Am să te bag în mormînt, grăsan nenorocit! Am rîs. Apoi Lydia m-a pupat.
-Am să te trimit iarăși la balamuc, i-am zis.
- Intoarce-te. Lasă-mă să mă ocup de spate. M-am întors. A stors ceva de pe ceafă.
-Ah, uite unul ca lumea. A țîșnit. M-a izbit în ochi.
-Ar trebui să porți ochelari de protecție.
-Hai să facem un Henry mic! la gîndește-te. Un mic Henry Chinaski!
- Hai să mai așteptăm puțin.
- Vreau un copil Sicum!
- Să mai așteptăm.
- Nu facem decît să dormim, să mîncăm, să zăcem și să facem dragoste. Sîntem ca niște limacși. lubire de limacși, așa îi zic eu.
- Mie îmi plaee.
- Aveai obiceiul să scrii, cînd veneai aici. Erai ocupat. Iți aduceai tușul și îți făceai desenele. Acum te duci acasă și faci lucrurile interesante acolo. Aici nu faci decît să mănînci și să dormi și apoi pleci dimineață devreme. E plictisitor.
- Mie îmi place.
- N-am mai fost la o petrecere de luni de zile! îmi place să văd lumea! Mă plictisesc. Sînt așa de plictisită, că înnebunesc. Vreau să fac și eu ceva! Vreau să DANSEZ. Vreau să trăiesc
-Ei, căcat.
- Ești prea bătrîn. Nu vrei decît să stai în cur și să critici totul și pe toți. Nu vrei să faci nimic. Nimic nu e destul de bun pentru tine.
M-am datjos din pat și am îneeput să mă îmbrac.
-Ce faci? a întrebat ea.
- Plec.
44
- Păi, vezi! în clipa în care ceva nu-ți convine, sari în sus și fugi pe ușă. Niciodată nu vrei să stăm de vorbă. Te duci acasă și te îmbeți și apoi ți-e așa de rău a doua zi, încît ai impresia că o să mori. Pe urmă mă suni pe mine.
- Plec dracului de-aici!
- Dar de ce?
- Nu vreau să rămîn unde nu sînt bine venit.
Nu vreau să stau acolo unde sînt disprețuit. Lydia s-a gîndit o clipă, apoi a zis:
- Bine. Hai, întinde-te. o să închidem lumina și o să stăm nemișcați amîndoi.
Am rămas pe gînduri. Apoi i-am zis:
- Bine, fie.
M-am dezbrăcat și m-am strecurat sub așternut. M-am lipit de Lydia. Stăteam amîndoi întinși pe spate. Puteam auzi greierii. Era un cartier decent. Au trecut cîteva minute. Apoi Lydia a zis:
- o să fiu extraordinară.
N-am răspuns. Au trecut cîteva minute. Apoi Lydia a sărit din pat. Și-a aruncat ambele mîini în aer, către tavan, și a strigat:
- AM SÃ FIU 'EXTRAORDINARÃ' AM SÃ FIU CU ADEVÃRAT EXTRAORDINARÃ'. NIMENI NU ȘTIE CÎT DE EXTRAORDINARÃ AM SÃ FIU'
- Bine, am zis.
Apoi a spus cu o voce mai potolită:
- Nu înțelegi. Am să fiu extraordinară. Am mai
mult potențial decît tine!
-Potențialul, am zis, nu înseamnă nimic. Tre-buie s-o faci. Orice bebeluș are mai mult potențial
decît mine.
- Dar eu AM S-o FAC ! o SÃ FIU CU ADEVÃ-
RAT EXTRAORDINARÃ!
- Bine, am zis. Intre timp, întoarce-te în pat.
Lydia s-a întors în pat. Nu ne-am sărutat. N-aveam de gînd să facem sex. Mă simțeam obosit. Am ascultat greierii. Nu știu cîtă vreme a trecut.
45
Eram aproape adormit. Incă nu ațipisem, dar eram pe-aproape, cînd Lydia s-a ridicat brusc în pat. Și a țipat. Un urlet.
- Ce este ?
- Taci.
Am așteptat. Lydia a stat acolo nemișcată, mi
s-au părut a fi vreo zece minute. Apoi a căzut din nou pe perne
- L-am văzut pe Dumnezeu, a zis ea. Tocmai l-am văzut pe Dumnezeu.
- Ascultă, proasto, o să mă scoți din minți! M-am ridicat și am început să mă îmbrac. Eram plin de nervi. Nu-mi puteam găsi chiloții. Dă-i dra-cului, m-am gîndit. I-am lăsat acolo. M-am îmbră-
cat și stăteam pe scaun, încălțîndu-mi pantofii pe picioarele goale.
-Ce faci? m-a întrebat Lydia.
N-am putut răspunde. M-am dus în camera din față. Haina mea era aruncată pe un scaun. Am ridicat-o și am pus-o pe mine. Lydia a apărut și ea în grabă. își pusese un neglijeu albastru și chiloții. Era în picioarele goale. Lydia avea glezne groase. De obicei, purta cizme ca să le ascundă.
- N-o SÃ PLECI! a strigat ea la mine.
- La naiba, am zis. Mă car de-aici. A sărit la mine. De obicei, mă ataca atunci cînd eram beat. Acum eram treaz. Am făcut un pas într-o parte și ea a căzut pe podea. S-a rostogolit și a ajuns pe spate. Am trecut peste ea în drum către ușă. Avea o furie oarbă, mîrîind, cu buzele răsfrînte. Parcă era o panteră. M-am uitat în jos, spre ea. Mă simțeam în siguranță cîtă vreme era pe podea. A slobozit un mîrîit, în vreme ce eu m-am îndreptat către ieșire. A sărit în picioare, și-a înfipt unghiile
în mîneca hainei mele, a tras și mi-a sfirtecat-o. A smuls-o din umăr.
- Dumnezeule! am zis. Uite ce mi-ai făcut la haina 'nouă. Abia am cumpărat-o!
46
Am deschis ușa și am sărit afară așa cum eram,
cu un braÈ› gol-
Tocmai descuiasem ușa mașinii, cînd i-am auzit
picioarele goale pe asfalt în spatele meu. Am sărit și am închis ușa. Am apăsat starterul.
-Am să distrug mașina asta, a țipat. Am să
distrug mașina asta!
Dădea cu picioarele în capotă, în acoperiș, în
parhriz. Am pornit mașina foarte încet, ca să n-o lovesc. Automobilul meu, Mercury Comet din '62, era terminat și îmi cumpărasem recent o mașină Volks din '67. o păstram strălucitoare și ceruită. Aveam pînă și o măturică în torpedou. în vreme ce încercam să mă îndepărtez, Lydia continua să bată în mașină cu pumnii. Imediat ce am depășit-o, am băgat-o într-a doua. M-am uitat în oglinda retro-vizoare și am văzut-o stînd acolo singură, în lumina lunii, nemișcată în neglijeul ei albastru și chiloți. Am simțit un gol în stomac. Mă simțeam bolnav, nefolositor, trist. Mă îndrăgostisem de ea.



12

M-am dus acasă, am început să beau. Am deschis aparatul de radio și am găsit niște muzică clasică. Mi-am scos din dulap felinarul meu Coleman1. Am stins luimnile și am început să mă joc cu el. Puteai să faci tot felul de șmecherii cu felinarul Coleman. Cum ar fi să-l stingi, dup-aia să-l aprinzi iar și să privești căldura Fitilului care îl reaprinde. Imi plă-cea să-l pompez și să-i ridic presiunea. Și apoi mai cra și plăcerea de a-l privi. Am băut, am privit felinarul, am ascultat muzică și am fumat un trabuc.
A sunat telefonul. Era Lydia.
- Ce faci? a întrebat ea.
1. Felinar cu benzină folosit la camping.
47
- Stau.
- Stai, bei, asculți muzică simfonică și te joci cu afurisitul ăla de felinar Coleman!
-Da.
- Vii înapoi ?
-Nu.
- Bine. Bea! Bea pînă ți se face rău! Știi că băutura aia aproape că te-a ucis odinioară. îți amin-tești spitalul?
- N-am să-l uit niciodată.
-Bine. BEA! SINUCIDE-TE! SÃ VEZI DACÃ o SÃ-MI PESE!
Lydia a închis. La fel am făcut și eu. Ceva îmi spunea că nu-și făcea griji neapărat pentru even-tuala mea moarte, cît mai degrabă pentru urmă-torul ei futai. Dar aveam nevoie de o pauză. Trebuia să mă odihnesc. Lydiei îi plăcea să se fută de cel puțin cinci ori pe săptămînă. Eu preferam de trei. M-am ridicat și m-am dus în colțul destinat micului dejun, unde aveam pe masă mașina de scris. Am pornit mașina, m-am așezat și i-am scris Lydiei o scrisoare de patru pagini. Dup-aia m-am dus în baie, am luat o lamă, am ieșit, m-am așezat și am mai tras un pahar. Am luat lama și m-am tăiat la degetul mijlociu de la mîna dreaptă. Sîngele curgea. Am semnat scrisoarea cu sînge.
M-am dus pînă la cufria poștală din colț și am pus scrisoarea.
A sunat telefonul de mai multe ori. Era Lydia. îmi striga tot felul de lucruri.
-les, mă duc în oraș SÃ DANSEZ! N-am de gînd să stau singură cîtă vreme tu bei! I-am spus:
- Te comporți ca și cum, daca beau, te înșel cu o femeie.
- E mai rău!
A închis.
Am continuat să beau. Nu mi-era somn. S-a făcut curînd miezul nopții, apoi ora unu, ora două. Felinarul Coleman a continuat să ardă...
48
La ora trei și jumătate a sunat telefonul. Din
nou Lydia.
- încă mai bei?
- Bineînțeles!
- Nenorocitule!
- De fapt, tocmai cînd ai sunat, desfăceam celo-fanul de pe sticla asta de Cutty Sark. E frumoasă.
Ar trebui s-o vezi!
Am trîntit telefonul, mi-am pregătit o nouă băutură. La radio se dădea muzică bună. M-am întins pe spate. Mă simțeam foarte bine.
Ușa s-a trîntit de perete și Lydia a năvălit în cameră. Stătea acolo gîfiind. Sticla era pe măsuța de cafea. A văzut-o și a înșfăcat-o. Am sărit și am apucat-o de mînă. Cînd eu eram beat și Lydia era nebună, aveam parcă forțe egale. A ridicat sticla sus în aer, departe de mine, și a încercat să iasă pe nșă cu ea. I-am prins brațul care ținea sticla și am
încercat s-o smulg.
-CURVO! N-AI NICI UN DREPT' DÃ-MI
NENOROCITA AIA DE STICLÃ!
Apoi ne-am trezit pe verandă, luptîndu-ne. Ne-am împiedicat pe scări și am căzut pe pavaj. Sticla s-a izbit și s-a spart de ciment. Ea s-a ridicat și a rupt-o la fugă. Am auzit mașina pornind. Am rămas acolo privind sticla spartă. Era la vreo treizeci de centimetri distanță. Lydia a plecat. Luna încă era pe cer. Pe t'undul a ceea ce rămasese din sticlă, am zărit o înghițitură de whiskey. Intins pe pavaj, am luat-o și am dus-o la gură. Un ciob mare aproape că mi-a intrat în ochi cînd am dat pe gît ce rămă-sese. Apoi m-am ridicat și am intrat în casă. Aveam o sete cumplită. Am început să mă învîrtesc după sticle de bere lăsate pe ici, pe colo și am băut puținul care mai rămăsese în fiecare. La un moment dat, mi-am umplut gura cu scrum, fiindcă foloseam ade-sea sticlele drept scru.miere. Era ora 4 și 14 minute. M-am așezat și am privit ceasul. Era ca și cum aș fi lucrat iarăși la poștă. Timpul stătea nemișcat, în
49
vreme ce existența pulsa în mod insuportabil. Am așteptat. Am așteptat. Am aștgptat. Am așteptat. în cele din urmă, s-a făcut șase. M-am dus pînă la magazinul de băuturi din colț. Un vînzător tocmai deschidea. M-a lăsat să intru. Am cumpărat o altă sticlă de Cutty Sark. M-am întors acasă, am închis
ușa și i-am telefonat Lydiei.
-Am aici o sticlă de Cutty Sark de pe care tocmai desfac celofanul. Am de gînd să beau. Și magazinul din colț va mai fi deschis încă 20 de ore.
A închis. Am băut un gît și apoi m-am dus în dormitor, m-am întins pe pat și am adormit fără să mă mai dezbrac.



13

o săptămînă mai tîrziu, eram în mașină cu Lydia, pe Hollywood Boulevard. Un săptămînal de divertis-ment din California mă rugase să scriu un articol despre viața scriitorului în Los Angeles. II scri-sesem și tocmai mă îndreptam către redacție ca să-l predau. Am parcat în Mosley Square. Mosley Square era plină de bungalouri scumpe, folosite ca birouri de editori de muzică, agenți și alții ca ei. Chiriile erau foarte mari.
Am intrat într-unul dintre bungalouri. Am văzut o fată drăguță în spatele biroului, educată și calrnă.
- Eu sînt Chinaski, i-am zis. Uite aici articolul meu.
1 l-am aruncat pe birou.
-Oh, domnule Chmaski, întotdeauna v-am
admirat scrisul!
-Aveți ceva de băut pe-aici?
- o clipă...
A urcat niște scări acoperite cu un covor și apoi a coborît cu o sticlă de vin roșu scump. A deschis-o și a scos niște pahare din spatele barului. Ce mult
50
mi-ar plăcca să mă culc cu ea, m-am gîndit. Dar era imposibil. Și, totuși, cineva se culca cu ea în
mod regulat.
Ne-am așezat și am gustat vinul.
- o să vă dăm de știre foarte curînd în legătură cu articolul. Sînt sigură că o să-l acceptăm... Dar nu arătați deloc așa cum mă așteptam...
-Ce vrei să spui?
- Vocea dumneavoastră e atît de blîndă. Păreti
atît de cumsecade.
Lydia a izbucnit în rîs. Ne-am terminat vinul și
am plecat. In vreme ce mergeam spre mașină, am
auzit o voce.
-Hank! M-am uitat împrejur și am dat cu ochii de Dee
Dee Bronson, care era într-un Mercedes nou-nouț.
M-am dus către ea.
- Cum merge treaba, Dee Dee?
-Destul de bine. Am plecat de la Capitol Records. Acum mă ocup de chestia aia de acolo. Mi-a arătat cu degetul. o altă companie de muzică destul de faimoasă, cu sediul central la Londra. Dee Dee obișnuia să treacă pe la mine cu prietenele ei, pe vremea cînd publicam amîndoi articole într-un ziar underground din Los Angeles.
- Dumnezeule, îți merge bine, am zis.
- Da, numai că...
- Numai că ce?
- Numai că am nevoie de un bărbat. Un bărbat
ca lumea.
- Păi, lasă-mi numărul tău de telefon, să văd
dacă găsesc unul pentru tine.
- Bine.
Dee Dee a notat numărul pe o bucățică de hîrtie,
pe care am pus-o în portmoneu. M-am dus cu Lydia pînă la mașină și ne-am urcat.
-Ai de gînd să-i telefonezi, a zis Lydia, ai de
gînd să folosești numărul ăla.
51
Am pornit masina și am luat-o iarăși pe Hollywood Boulevard.
-Ai de gînd să folosesti numărul ăla, a zis ea. Pur și aimplu, atiu că ai de gînd să folosești numărul ăla!
- Incetează cu tîmpeniile! am zis. Părea să urmeze o altă seară de rahat.



14

Ne-am certat din nou. Mai tîrziu, m-am întors acasă, dar nu prea aveam chef să rămîn singur și să beau. în seara aia se țineau curse de trap. Mi-am luat o sticlă și m-am dus la hipodrom. Am ajuns devreme și mi-am făcut socotelile. La vremea cînd s-a terminat prima cursă, sticla era mai mult de jumătate goală. Amestecam băutura cu cafea fier-binte și puteam s-o înghit mai ușor.
Am cîștigat trei din primele patru curse. Mai tîrziu, am cîștigat un „special", pariind pe calul care a ieșit pe primul loc. Aveam deja vreo 200 de dolari la sfirșitul celei de-a cincea curse. M-am dus la bar și am mai jucat o dată. în seara aia, chiar c-am avut noroc. Lydia s-ar fi ofticat dacă m-ar fi văzut încasînd toți banii. Nu putea suferi să mă vadă cîștigînd, mai ales atunci cînd ea pierdea.
Am continuat să beau și să cîștig. Cînd s-a ter-minat cea de-a noua cursă, cîștigasem 950 de dolari și eram foarte beat. Mi-am pus portmoneul în unul din buzunarele laterale și m-am îndreptat încet spre mașină.
M-am așezat pe scaunul șoferului, privind ghini-oniștii care părăseau parcarea. Am rămas pe loc pînă ce traficul s-a rărit și apoi am pornit motorul. Chiar în fața hipodromului era un supermarket.
52
Am văzut o cabină telefonică luminată la un capăt al parcării, m-am dus pînă acolo cu mașina și m-am dat jos. M-am îndreptat spre telefon și am format
numărul Lydici.
- Ascultă, am zis, ascultă, nenorocito. Am fost la curse în seara asta și am cîștigat 950 de dolari. Sînt un cîștigător! Intotdeauna voi fi un cîștigător! Nu mă meriți, curvo. Ti-ai bătut joc de mine! Ei bine, s-a terminat! Vreau să ies din joc! Asta e! N-am nevoie de tine, nici de fițele tale nenorocite, înțelegi? Pricepi ce-ți spun? Sau ai capul la fel de umflat ca și gleznele?
-Hank...
-Da?
- Nu c Lydia la telefon. Sînt eu, Bonnie. Stau cu copiii Lydiei, ea a ieșit în oraș.
Am închis și m-am dus înapoi la mașină.



15

Lydia mi-a telefonat dimineața.
- Ori de cîte ori o să te imbeți, a zis ea, am să ies să dansez. Am fost la Umbrela Roșie aseară și am invitat bărbații la dans. o femeie are dreptul
să facă asta.
- Ești o curvă.
-Da? Păi, mai bine așa decît să mor de
plictiseală.
- Mai rău decît plictiseala este să fii o curvă
plictisitoare.
- Dacă nu-mi vrei pizda, o s-o dau alteuiva,
- Te privește.
- După ce am terminat de dansat, am trecut pe la Marvin. Am vrut să iau adresa prietenei lui, Francine, să-i fac o vizită. Și tu te-ai dus pe la Francine într-o seară, a zis Lydia.
53
-Ascultă. N-am futut-o niciodată. Eram pur și simplu prea beat ca să ajung acasă după petrecere, Nici măcar nu ne-am sărutat. M-a lăsat să dorm pe canapea și am plecat acasă dimineață.
- Oricum, după ce am ajuns la Marvin, m-am decis să nu-i mai cer adresa lui Francine.
Părinții lui Marvin erau plini de bani. Aveau o casă pe malul mării. Marvin scria poezii mai bune decît ale multora. Mi-era simpatic.
- Păi, sper că te-ai distrat, i-am zis și am închis. Abia ce închisesem și telefonul a sunat din nou. Era Marvin.
- Ascultă, ghici cine a trecut pe la mine aseară tîrziu. Lydia. Abătut în fereastră și i-am dat drumul. Mi-a tras-o.
- OK, Marvin. Ințeleg. Nu te învinovățesc.
-Nu ești supărat?
- Nu pe tine.
- Bine atunci...
Am luat capul sculptat și l-am pus în mașină. M-am dus pînă la Lydia și am pus căpățîna în prag. N-am sunat la ușă. Cînd să mă întorc la mașină, Lydia a ieșit.
-Ce naiba ești așa împuțit? a întrebat ea. M-am întors.
- Nu ești selectivă. Un bărbat e la fel cu oricare altul pentru tine. N-am de gînd să-ți înghit porcăriile.
- Nici eu n-am de gînd să ți le înghit pe ale tale, a țipat ea și a trîntit ușa.
M-am dus la mașină, am urcat și am pornit motorul. Am băgat-o în viteză, dar nu s-a mișcat. Am încercat cu a doua. Apoi am băgat-o din nou într-a-ntîia. Am verificat frîna de mînă. Nimic. Am încercat în marșarier. Mașina a început să ruleze îriapoi. Am frînat, am încercat din nou într-a-ntîia. Mașina nu voia să se miște. Eram foarte supărat
54
pe Lydia. M-am gîndit, ei bine, o să conduc cu spatele pînă acasă. Apoi m-am gîndit c-o să mă opreasca polițîa și o să mă întrebe ce făccam. Ei bine, domnilor polițiști, m-am certat cu gagica și asta era singura modalitate de a mă întoarce acasă.
Nu mai eram așa supărat pe Lydia. Am coborît și m-am dus la ușă. Băgase sculptura înăuntru.
Am bătut. Lydia a deschis.
- Ascultă, am întrebat, ești un fel de vrăjitoare ?
- Nu, sînt o curvă, nu-ți amintești?
- Trebuie să mă duci pînă acasă. Mașina mea nu vrea să meargă decît înapoi. Mi-a blestemat
careva rabla.
- Vorbești serios ?
- Vino să-ți arăt.
Lydia m-a urmat pînă la mașină.
- Vitezele mergeau foarte bine și apoi, brusc, mașina n-a mai vrut să meargă decît în marșarier. Am fost pe punctul de a pleca acasă cu spatele.
Am urcat în mașină,
- Ei, ia uite.
Am pornit, am băgat într-a întîia, am ridicat piciorul de pe ambreiaj. A țîșnit înainte. Am băgat-o într-a doua. A intrat în viteză și a mers si mai repede. Am băgat-o într-a treia. Mergea foarte bine. Am întors mașina și am parcat de cealaltă parte a străzii. Lydia a venit spre mine.
- Ascultă, trebuie să mă crezi. In urmă cu un minut, mașina n-a mai vrut să meargă decît cu spatele. Acum e în regulă. Te rog să mă crezi.
- Te cred, a zis ea. Dumnezeu a făcut asta. Eu cred în asemenea chestii.
- Probabil că înseamnă ceva.
- Da, înseamnă.
M-am dat jos din mașină și am intrat în casă.
- Scoate-ți cămașa și pantofii, a zis ea. întinde-te pe pat. Mai întîi vreau să-ți storc punctele negre.
55



16

Fostul luptatorjaponez care se ocupa de afaceri imobiliare a vîndut casa în care stătea Lydia. Așa că trebuia să se mute. Și era vorba de Lydia, Tonto, Lisa, plus cîinele Bugbutt. In Los Angeles, majo-ritatea proprietarilor atîrnă același fel de pancartă:
„Numai adulți". Cu doi copii și un cîine, era foarte dificil. Numai faptul că Lydia arăta bine îi mai putea fi de ajutor. Era nevoie de un proprietar mascul.
I-am dus cu mașina prin tot orașul. Fără nici un folos. Apoi am rămas în mașină, făcîndu-mă nevăzut. Tot n-a mers. In vreme ce străbăteam orașul, Lydia a țipat pe fereastră:
- Nu există nimeni în orașul ăsta care să închi-rieze unci femei cu doi copii și un cîine?
Pe neașteptate, chiar în curtea mea, a rămas un loc vacant. Am văzut lumea mutîndu-se și m-am dus direct la doamna O'Keefe.
-Ascultă, i-am zis. Prietena mea are nevoie de o casă. Are doi copii și un cîine, dar sînt cuminți cu toții. li primești?
- o știu, a zis doamna O'Keefe. Nu i-ai văzut ochii? E nebună.
- Știu că-i nebună, dar țin la ea. Are cîteva calități, zău.
- E prea tînără pentru tine! Ce ai de gînd să faci cu una ca ea?
Am rîs.
Domnul O'Keefe a apărut în spatele soției lui. S-a uitat la mine prin ecranul de plasă.
- E un fustangiu, asta-i tot. E destul de simplu. E un muieratic.
-Ce ziceți? am întrebat.
- Bine, a zis doamna O'Keefe. Adu-o.
56
Așa că Lydia a închiriat o dubiță și am ajutat-o să se mute. Avea mai ales haine, toate capetele pe care le sculptase și o mașină mare de spălat.
- Nu-mi place doamna O'Keefe, mi-a spus ea. Bărba-su e de treabă, dar ea nu-mi place.
- E o catolică ferventă. lar tu ai nevoie de un
loc unde să stai.
- Nu vreau să bei cu ăștia doi. Au de gînd să te
distrugă.
- Nu plătesc decît 85 de dolari pe lună. Mă tratează ca pe fiul lor. Trebuie să beau o bere cu ei, din cînd în cînd.
- Fiu pe dracu' Ești aproape la fel de bătrîn ca și ei.
Au trecut vreo trei săptămîni-.Era într-o sîmbătă dimineață. Nu dormisem la Lydia în noaptea prece-dentă. Am făcut baie, am băut o bere și m-am îmbrăcat. Nu-mi plăceau weekend-urile. Toată lumea era pe străzi. Jucau tenis, își tundeau iarba, își lustruiau mașinile, se duceau la supermarket, la plajă sau în parc. Lume peste tot. Lunea era ziua mea favorită. Toată lumea era la slujbă și nu se mai vedea picior de om. M-am hotărît să mă duc la curse în ciuda aglomerației. Asta avea să m-ajute să trec mai repede peste sîmbătă. Am mîncat un ou fiert tare, am mai băut o bere și, ieșind pe verandă, am încuiat ușa. Lydia se juca afară cu
cîinele.
- Salut, a zis ea.
- Salut. Mă duc la hipodrom. A venit spre mine.
- Ascultă, știi ce influență au cursele asupra ta. Voia să spună că eram întotdeauna prea obosit ca să fac dragoste după ce mă duceam la curse.
- Aseară ai fost beat, a continuat ea. Ai fost oribil. Ai speriat-o pe Lisa. A trebuit să te dau
afară.
- Mă duc la curse.
57
- Bine. Du-te. Dar, dacă te duci, n-o să mă mai găsești aici cînd te întorci.
Am urcat în mașina care era parcată pe pajiștea din fața. Am coborît ferestrele și am pornit motorul. Lydia stătea pe alee. I-am făcut cu mîna și am ieșit pe stradă. Era o zi de vară agreabilă. Am condus către Hollywood Park. Aveam o schemă nouă. Fie-care schemă nouă mă aducea mai aproape de bogă-ție. Era doar o chestiune de timp.
Am pierdut 40 de dolari și m-am întors acasă. Am parcat mașina și m-am dat jos. Cînd tocmai ocoleam veranda, îndreptîndu-mă spre ușă, domnul O'Keefe a venit pe alee.
- A plecat.
-Poftim?
- Gagica ta. S-a mutat. N-am răspuns.
- A închiriat o dubiță, și-a luat tot calabalîcul. Era supărată. Stii masina aia mare de spălat?
-Da.
- Ei, chestia aia cîntărea o tonă. N-am putut s-o ridic. A ridicat-o singură și a pus-o în dubă. Apoi a luat copiii, cîinele și dusă a fost. Mai putea să stea o săptămînă, că plătise.
- Bine, domnule O'Keefe. Mulțumesc.
-Vii să bem ceva diseară?
- Nu știu.
- Incearcă, poate vii.
Am descuiat ușa și am intrat. li împrumutasem un aparat de aer condiționat. L-am văzut pe un scaun în fața dulapului. Era și un bilețel, și un chilot albastru. Biletul era scris cu o caligrafie oribilă:
„Nenorocitule, uite-ți aparatul de aer condi-ționat. Eu am plecat. Am plecat pentru tot-deauna. Ticălosule! Cînd o să te simți singur, poți folosi chiloții ăștia ca să te masturbezi cu ei. Lydia".
58
M-am dus la frigider și mi-am luat o bere. Am băut-o și apoi m-am întors la aparat. Am luat chiloții și am rămas acolo întrebîndu-mă dacă ar merge. Apoi am zis: Rahat! și i-am aruncat pe podea.
M-am dus la telefon și am sunat-o pe Dee Dee Bronson. Era acasă.
-Alo? a răspuns ea.
-Dee Dee, sînt eu, Hank...



17

Dee Dee stătea în Hollywood Hills. împărțea casa cu o prietenă care deținea și ea o funcție de conducere, Bianca. Bianca stătea la etaj, iar Dee Dee la parter. Am sunat la ușă. Era 8:30 seara cînd mi-a deschis. Dee Dee avea vreo 40 de ani, era brunetă, tunsă perie, evreică, sofisticată, ciudată. Trăia în stil newyorkez, cunoștea pe toată lumea:
editorii cei mai potriviți, poeții cei mai buni, dese-natorii cei mai talentați, revoluționarii autentici, pe oricine și orice. Fuma marijuana încontinuu și se purta de parcă ar fi trăit la începutul anilor '60, în plină perioadă hippy, cînd avusese oarecare faimă și fusese mult mai frumoasă.
o lungă serie de aventuri care se sfirșiseră prost îi veniseră în cele din urmă de hac. Acum stăteam la ușa ei. încă mai avea ceva corp. Era mică de statură, dar cu nuri și multe tinere fete ar fi tînjit să aibă silueta ei.
Am urmat-o înăuntru.
-Vasăzică, Lydia s-a cărat? a întrebat Dee Dee.
- Cred că s-a dus în Utah. Mai e puțin pînă la festivalul de pe 4 iulie din Muleshead. Niciodată nu-l pierde.
M-am așezat în bucătărie, în vreme ce Dee Dee a desfăcut o sticlă de vin roșu.
59
-Þi-e dor de ea?
-Dumnezeule, da. îmi vine să plîng. Am sto-macul în gît. S-ar putea să nu supraviețuiesc.
-o să-ți treacă. o să avem grijă să uiți de Lydia. o să-ți dăm o mînă de ajutor.
-Vasăzică, știi cum mă simt?
-Ni S-a întîmplat tuturor de cîteva on.
- în primul rînd, curvei ăleia nu i-a păsat niciodată.
-Ba i-a păsat. Și încă ii pasă.
Am ajuns la concluzia că cra mai bine să fiu acolo, în căsoiul lui Dee Dee, în Hollywood Hills, decît să stau singur cuc și trist în apartamentul
meu.
- S-ar putea să fie din cauză că nu mă pricep la femei.
- Ba te pricepi destul, a zis Dee Dee. Și ești un scriitor pe cinste.
-As prefera să mă pricep mai mult la femei. Dee Dee tocmai își aprindea o țigară. Am
așteptat să termine și apoi m-am aplecat peste
masă și am sărutat-o.
- Tu mă faci să mă simt bine. Lydia întotdeauna era în ofensivă.
-Asta nu înseamnă ceea ce crezi tu că înseamnă.
- Dar poate deveni neplăcut.
- Bineînțeles că poate.
-Þi-ai găsit deja un amic?
-Nu încă.
- îmi place casa asta. Cum reușiți s-o păstrați așa de dichisită?
- Avem o menajeră.
-Da?
- o să-ți placă de ea. E grasă și neagră și ter-mină treaba cît de repede poate după ce plec eu. Ãpoi se urcă în pat, mănîncă prăjiturele și se uită la televizor. Găsesc fmmituri în pat în fiecare
60
seară. Am să-i spun să-ți pregătească micul dejun după ce o să plec mîine dimineață.
- In regulă,
- Stai puțin, mîine e duminică, nu lucrez. o să mîncăm în oraș. Știu eu un restaurant, o să-ți placă.
- Bine,
- Cred că întotdeauna am fost îndrăgostită de tine.
- Ce spui?
- De ani de zile. Știi, cînd treceam să te văd, la început cu Bernie și dup-aia cu Jack, te doream. Dar tu nu m-ai băgat niciodată în seamă. întot-deauna trăgeai dintr-o cutie cu bere sau erai obse-dat de cîte ceva.
- Þacăneală, cred. Nebunie de funcționar poștal. Imi pare rău că nu te-am băgat în seamă.
- o poți face acum.
Dee Dee a mai turnat un pahar de vin. Era un vin bun. îmi plăcea de ea. Era bine să ai un loc unde să te duci cînd lucrurile se înrăutățeau. Mi-am amintit de zilele cînd lucrurile luau o întorsătură nasoală și n-aveam încotro s-o apuc. Poate că asta îmi prinsese bine. Pe atunci. Dar acum nu îmi mai păsa. Mă interesa cum mă simțeam și cum să încetez să mă mai simt rău atunci cînd lucrurile luau o întorsătură nasoală. Cum să încep să mă simt din nou bine.
- Nu vreau să te dau peste cap, Dee Dee, am zis. Nu mă port întotdeauna bine cu femeile.
- Þi-am spus că te iubesc.
- Să n-o faci. Nu mă iubi.
- Bine, a zis. N-am să te iubesc, am să te iubesc doar puțin. E bine așa?
- Mult mai bine.
Ne-am terminat vinul și ne-am dus în dormitor...
61



18

Dimineața, Dee Dee m-a dus cu mașina pînă pe Sunset Street, pentru micul dejun. Mercedes-ul era negru și strălucea în soare. Am trecut pe lîngă firme luminoase și cluburi de noapte și restaurante fistichii. M-am chircit pe scaun, tușind din cauza țigării. M-am gîndit că, în fine, lucrurile puteau sta și mai rău, Mi-am reamintit cîteva scene. într-o iarnă, în Atlanta, înghețasem la miezul nopții. N-aveam nici un ban și am urcat scările unei bise-rici, sperînd să intru să mă încălzesc. Ușa bisericii era închisă. Altă dată, în El Paso, cînd am dormit pe o bancă în parc, am fost trezit dimineața de un polițist care mi-a tras una cu bastonul peste tălpile pantofilor. Și, totuși, am continuat să mă gîndesc la Lydia. Simțcam cum amintirile bune ale relației noastre îmi rodeau interiorul stomacului ca un
șobolan.
Dee Dee a parcat în fața unui restaurant de lux.
Exista o terasă cu scaune și mese unde lumea mînca, sporovăia și își bea cafeaua. Am trecut pe lîngă un negru în cizme, blugi și cu un lanț greu de argint în jurul gîtului. Avea pe masă casca de motociclist, ochelarii și mănușile. Era cu o blondă într-un costum de culoarea mentei, asemănător cu al unui parașutist, care își tot sugea degetul mic. Restaurantul era aglomerat. Toată lumea părea tînără, dichisită, agreabilă, calmă. Nimeni nu se holba la noi. Toată lumea vorbea încet.
Am intrat și un băiat zvelt și palid, cu buci mici și pantaloni arginth mulați, o curea cu ținte de vreo douăzeci de centimetri și o bluză aurie, stră-lucitoare, ne-a condus la masă. Avea găuri în urechi și purta cercei albaștri, minusculi. Mustața lui subțirică părea violetă.
62
- Dee Dee, cu ce te pot servi ?
- Micul dejun, Donny.
- Ceva de băut, Donny, am zis eu.
- Știu ce-i trebuie, Donny. Dă-i un Golden Flower, dublu.
Am comandat micul dejun și Dee Dee a zis:
- o să dureze ceva pînă îl prepară. Aici totul se gătește la comandă.
- Să nu cheltui prea mult, Dee Dee.
- Totul e plătit de firmă.
A dat la iveală un mic carnețel negru.
- Și, acum, ia să vedem cui îi plătesc micul dejun? Elton John?
-Nu e în Africa...?
-Ah, da. Păi, ce zici de Cat Stevens?
- Asta cine e ?
-Nu-l știi?
-Nu.
- Păi, eu l-am descoperit. Tu ai putea fi Cat
Stevens.
Donny a adus băutura și a început să con-verseze cu Dee Dee. Păreau să cunoască aceiași oameni. Eu nu-l știam pe nici unul. Era nevoie de mai mult ca să-mi atragă atenția. Nu-mi păsa. Nu-mi plăcea New York-ul, nici Hollywood, nici muzica rock, nimic. Poate că-mi era teamă. Exact -îmi era teamă. Voiam să stau singur în cameră, pe întuneric. Mă gîndeam cu voluptate la asta. Eram un excentric. Eram un țăcănit. Și Lydia dispăruse.
Mi-am terminat paharul și Dee Dee a comandat un altul. Am început să mă simt ca un bărbat întreținut și senzația era grozavă. Mă ajuta să îmi depășesc tristețea. Nu-i nimic mai rău decît să fii lefter și femeia să te părăsească. N-ai de băut, nici slujbă, nu poți decît să stai să te holbezi la pereți și să te gîndești. Uite așa se răzbună femeile pe tine, dar asta te rănește și le face și pe ele să sufere. Sau, cel puțin, așa îmi plăcea să cred.
63
Micul dejun era bun. Ouă garnisite cu diversn fructe... ananas, piersici,'pere... nuci mărunțite, condimente. Era o masă delicioasă. Am terminat și Dee Dee a mai comandat un pahar. Mă gîndeam in continuare la Lydia, dar Dee Dee se ocupa de tot. Conversația ei era hotarîlă și amuzantă. Era în stare să mă facă să rîd, și de asta chiar aveam nevoie. Rîsul meu era cuibărit acolo, în mine, gata să izbucnească: HA HA HA HA HA, oh, Dumnezeule, oh, HA HA HA-ul meu. Mă simțeam atît de bine cînd izbucneam în rîs. Dee Dee știa cîte ceva despre viață. Știa că întîmplarea unuia era întîmplarea celor mai mulți. Viețile noastre nu erau atît de diferite - chiar dacă ne plăcea să credem așa.
Durerea este stranie. o pisică ucide o pasăre, se întîmplă un accident de mașină, un incendiu... Durerea apare, ZDRANG, și se instalează, te ia în brațe. E reală. Și, pentru oricine te privește, pari caraghios. Ca și cum, brusc, ai fi devenit idiot. Nu există leac pentru ea decît dacă știi pe cineva care înțelege ce simți și știe cum să te ajute.
Ne-am întors la mașină.
- Știu exact unde să te duc ca să te înveselesc,
a spus Dee Dee.
N-am răspuns. Eram răsfățat, de parcă aș fi
fost un invalid. Ceea ce și eram.
Am rugat-o pe Dee Dee să oprEîască la un bar.
Unul de-al ei. Barmanul o cunoștea.
-Aici, mi-a spus ea cînd intram, e locul unde
vin o multime de scenariști. Și cîțiva dintre oamenii
de teatru mai mărunți.
Mi-au displăcut imediat cu toții, așa cum stăteau
făcînd pe isteții și dîndu-și aere. Se reduceau la zero unii pe alții. Cel mai rău lucru pentru un scriitor este să cunoască un alt scriitor și, mai rău decît atît, să cunoască mai mulți scriitori. Ca muștele
pe același căcat.
-Hai să luăm o masă, am zis. Vasăzică,
uite-mă, un scriitor de 65 de dolari pe săptămînă, 64
în aceeași încăpere cu alți scriitori, scriitori de o mie de dolari pe săptămînă. Lydia, m-am gîndit, sînt pe calea cea bună. o să-ți pară rău. Intr-o zi, am să intru în restaurante de lux și o să fiu recu-noscut. Or să aibă o masă specială pentru mine, în spate, lîngă bucătărie.
Ne-au fost aduse băuturile și Dee Dee s-a uitat la mine.
- Te pricepi să dai limbi. Ești cel mai tare în
domeniu.
- Lydia m-a învățat. Apoi am mai adăugat și
eu cîte ceva.
Un june oacheș a sărit în picioare și a venit la masa noastră. Dee Dee ne-a facut cunoștință. Tînărul era din New York, scria pentru Village Voice și alte ziare newyorkeze. El și Dee Dee au vorbit o vreme despre oameni pe care nu-i cunoșteam și apoi el a întrebat-o:
-Cu ce se ocupă soțul tău?
- Sînt manager, am zis. Mă ocup de luptători. Am patru băieți mexicani care sînt foarte buni. Plus un negru, un adevărat dansator. Cît cîntărești ?
-79 de kile. Ai fost luptător? După față, se vede că ai încasat cîteva.
- Am încasat. Te-am putea folosi la categoria 67. Am nevoie de un stîngaci la categoria ușoară.
-De unde ai știut că sînt stîngaci?
- Ai țigara în mîna stîngă. Treci pe la sala de sport de pe Main Street, luni dimineață. o să înce-pem antrenamentul. Te lași de fumat. Renunță la
porcăria aia!
-Ascultă, omule, eu sînt scriitor. Folosesc o mașină de scris. N-ai citit niciodată ceva scris de
mine?
- Nu citesc decît ziarele de scandal: crime, violuri, rezultate la lupte, sex, prăbușiri de avioane și Ann Ladners.
- Dee Dee, a zis el, am un interviu cu Rod Steward peste juma' de oră. Trebuie să plec.
65
A întins-o. Dee Dee a mai comandat de băut.
-De ce nu poți să fii politicos cu lumea? a
întrebat ea.
-De teamă, am zis.
- Am ajuns, a zis ea și a intrat cu mașina în
cimitirul din Hollywood,
- Drăguț, am zis. Foarte drăguț. Uitasem cu
totul de moarte.
Ne-am plimbat cu mașina pe acolo. Majoritatea
mormintelor erau deasupra solului. Arătau ca niște căsuțe cu coloane și trepte la intrare. Și fiecare avea cîte o ușă de fier încuiată. Dee Dee a parcat și ne-am dat jos. A încercat una dintre uși. I-am privit fundul fițîindu-se în timp ce umbla la ușă. M-am gîndit la Nietzsche. Ãia eram; un armăsar german și o iapă evreică. Patria mamă m-ar adora.
Ne-am urcat la loc în Mercedes și Dee Dee a parcat în fața unuia dintre loturile mai mari. Aici erau toți vîrîți în ziduri. Șiruri după șiruri. Unii aveau flori în vaze mici, dar cele mai multe erau ofilite. Majoritatea nișelor nu aveau flori. Unele dintre ele adăposteau soțul și sotia, unul lîngă altul. In unele cazuri, o nișă era goală, așteptînd. In toate
cazurile, soțul era cel deja mort.
Dee Dee mi-a luat mîna și m-a condus după colț. Undeva, spre capăt, era RudolfValentino. Mort în 1926. N-a trăit mult. M-am hotărît să trăiesc pînă la 8o de ani. Gîndiți-vă cum ar fi să ai 8o de ani și să fuți o fată de 18. Dacă exista vreo inoda-
litate de a înșela jocul morții, asta era.
Dee Dee a ridicat una dintre vazele cu flori și a strecurat-o în poșetă. Șmecheria obișnuită. Să smulgi tot ce nu este legat. Totul aparținea tuturor. Ain
ieșit și Dee Dee a zis:
- Vreau să stau pe banca lui Tyrone Power. A
fost preferatul meu. L-am iubit!
Ne-am dus și ne-am așezat pe banca lui Tyrone Power, lîngă mormîntul lui, apoi ne-am ridicat și
66
ne-am dus la mormîntul lui Douglas Fairbanks Sr, Avea unul ca lumea, cu propriul lui bazin luminat din față. Bazinul era plin cu nuferi și mormoloci de broască. Am urcat cîteva trepte și acolo, în spatele mormîntului, am găsit un loc unde să ne așezăm. Am observat o crăpătură în zidul mormîntului, minuscule furnici roșii intrînd și ieșind de acolo. Am urmărit furnicile o vreme, apoi am luat-o în brațe pe Dee Dee și am sărutat-o, un sărut lung-lung. Urma să fim prieteni buni.