agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-16 | [This text should be read in romana] | Submited by Necula Florin Danut
Moto:
...Thy rope of sands ... George Herbert Linia cuprinde un număr infinit de puncte; planul, un numar infinit de linii; volumul un număr infinit de planuri; hipervolumul un număr infinit de volume ... Nu, hotărît lucru, nu acesta − more geometrico − este cel mai fericit mod de a-mi incepe relatarea. A afirma veracitatea faptelor narate a ajuns să reprezinte, astăzi, convenÈ›ia oricărei povestiri fantastice; prezenta relatare este, însă, pe de-a întregul veridică. Locuiesc singur, la etajul al patrulea al unei clădiri de pe strada Belgrano. Cu vreo cîteva luni în urmă, într-o seară, am auzit un ciocănit în ușă. Am deschis È™i m-am trezit în faÈ›a unui necunoscut. Era un ins înalt, cu trăsături incerte. Sau poate miopia mea le-a văzut astfel. ÃŽntreaga lui înfățiÈ™are dovedea o sărăcie plină de cuviință. Era îmbrăcat în cenuÈ™iu È™i avea în mînă o valiză cenuÈ™ie. Am înÈ›eles îndată că-i străin. La început l-am socotit bătrîn; mi-am dat seama apoi că mă înÈ™elase puÈ›inul lui păr blond, aproape alb, de tip scandinav. ÃŽn cursul convorbirii noastre, care a durat mai puÈ›in de o oră, aveam să aflu că este din Orcade. L-am invitat să ia loc. O vreme, necunoscutul a păstrat tăcere. Era învăluit de melancolie, întocmai cum sunt eu acum. − Am biblii de vînzare, se hotărî în sfîrÈ™it. Nu lipsit de pedanterie îi răspunsei: − ÃŽn casa aceasta se găsesc mai multe biblii englezeÈ™ti, printre care È™i cea dintîi, a lui John Wiclif. O am È™i pe cea a lui Ciprian de Valera, È™i pe a lui Luther, care sub aspect literar e cea mai neinteresantă dintre toate, È™i am chiar È™i un exemplar latin al Vulgatei. După cum vedeÈ›i, nu de biblii duc lipsă După o nouă tăcere continuă: − Nu vînd doar biblii. O să vă arăt o carte sacră despre care socot că ar putea să vă intereseze. Am dobîndit-o într-o mahala a Bikanirului. Deschise valiza È™i puse cartea pe masă. Era un volum "in octavo", legat în pînză. Trecuse, cu siguranță, printr-o mulÈ›ime de mîini. Am cercetat-o; m-a surprins greutatea ei, cu totul neobiÈ™nuită. Pe cotor stătea scris "Holy Writ", iar dedesubt Bombay. − Trebuie să fie din secolul al nouăsprezecelea, am remarcat. − Nu È™tiu. N-am È™tiut niciodată, a fost răspunsul. Am deschis-o la întîmplare. Caracterele îmi erau străine. Paginile, care mi-au părut uzate È™i venind dintr-o modestă imprimerie, erau tipărite pe două coloane, asemeni celor ale unei biblii. Textul era destul de strîns È™i orînduit în versete. ÃŽn colÈ›ul de sus al paginilor erau cifre arabe. Mi-a atras atenÈ›ia faptul că pagina pară din stînga avea numărul (să spunem) 40.154, iar cea impară aflată în dreapta ei, 999. Am întors fila; numărul de pe verso avea opt cifre. Era însoÈ›it de o mică ilustraÈ›ie, aÈ™a cum se obiÈ™nuieÈ™te în dicÈ›ionare: o ancoră desenată în peniță, ca de mîna stîngace a unui copil. ÃŽn clipa aceea, necunoscutul spuse: − PriviÈ›i-o bine. N-o s-o mai vedeÈ›i niciodată. ÃŽn afirmaÈ›ie era o ameninÈ›are, nu însă È™i în glasul care o rostise. Am reperat bine locul È™i am închis volumul. Peste o clipă l-am deschis din nou. Am căutat zadarnic imaginea ancorei, întorcînd filă după filă. Ca să-mi ascund descumpănirea am spus: − E vorba despre o versiune a Scripturii într-unul din graiurie industane, nu-i aÈ™a? − Nu, replică el. Apoi coborî glasul ca pentru a-mi încredinÈ›a o taină: − Am obÈ›inut-o într-un sat din cîmpie, în schimbul cîtorva rupii È™i al Bibliei. Stăpînul ei nu È™tia să citească. Presupun că socotea Cartea CărÈ›ilor drept un fel de amuletă. Era din casta cea mai joasă; oamenii nu puteau să-i calce umbra fără să fie pîngăriÈ›i. Mi-a spus că tomul lui se cheamă Cartea de Nisip, pentru că nici cartea, nici nisipul n-au început È™i nici sfîrÈ™it. M-a îndemnat să caut prima filă. Mi-am proptit mîna stîngă pe copertă È™i am deschis volumul dintr-o dată, cu degetul mare aproape lipit de arătător. A fost zadarnic: între mînă È™i copertă se interpuneau de fiecare dată alte file. Părea că izvorăsc din carte. − Acuma căutaÈ›i sfîrÈ™itul. Am eÈ™uat din nou; abia am izbutit să îngaim, cu un glas pe care nu-l recunoÈ™team: − Este cu neputință. ÃŽn È™oaptă, ca È™i mai înainte, vînzătorul de biblii răspunse: − Cu neputință, însă totuÈ™i este. Numărul de pagini ale acestei cărÈ›i este de-a dreptul infinit. Nici una nu e cea dintîi; nici una cea din urmă. Nu È™tiu de ce sunt numerotate în modul acesta arbitrar. Poate pentru a da de înÈ›eles că termenii unei serii infinite admit orice număr. Apoi, ca È™i cum ar fi gîndit cu voce tare: − Dacă spaÈ›iul este infinit, ne aflăm în oricare punct al spaÈ›iului. Dacă timpul este infinit, ne aflăm în oricare punct al timpului. ConsideraÈ›iile lui mă iritau. L-am întrebat: − SunteÈ›i religios, desigur? − Da, presbiterian. ConÈ™tiinÈ›a mea este curată. Sunt convins că nu l-am înÈ™elat pe indigen dîndu-i Cuvîntul Domnului în schimbul cărÈ›ii lui diavoleÈ™ti. L-am asigurat că n-are ce să-È™i reproÈ™eze È™i l-am întrebat dacă se află în trecere prin locurile acestea. Mi-a răspuns că peste cîteva zile are de gînd să se întoarcă în patrie. Atunci am aflat că este scoÈ›ian din insulele Orcade. I-am spus că È™i eu îndrăgesc ScoÈ›ia, datorită iubirii ce i-au purtat-o Stevenson È™i Hume. − Și Robbie Burns, m-a corectat. ÃŽn timp ce discutam, eu continuam să explorez cartea infinită. Cu prefăcută indiferență, l-am întrebat: − AveÈ›i intenÈ›ia să oferiÈ›i acest curios exemplar Muzeului Britanic? − Nu. Dumneavoastră vi-l ofer, mi-a replicat, precizîndu-mi o sumă ridicată. I-am răspuns, cu deplină sinceritate, că suma îmi este inaccesibilă, însă am rămas pe gînduri. După cîteva clipe, îmi făurisem planul. − Vă propun un troc, i-am spus. AÈ›i obÈ›inut acest volum în schimbul cîtorva rupii, È™i al Sfintei Scripturi; eu vă ofer valoarea pensiei mele lunare, pe care tocmai am primit-o, È™i Biblia lui Wiclif în caractere gotice. Am moÈ™tenit-o de la părinÈ›ii mei. − A black letter Wiclif! Șopti el. M-am dus în dormitorul meu È™i i-am adus banii È™i cartea. A întors paginile È™i a cercetat coperta cu fervoare de bibliofil. − Mă învoiesc, îmi spuse. M-a mirat faptul că nu se tocmeÈ™te. Abia după aceea aveam să pricep că venise la mine cu hotărîrea fermă de a vinde cartea. A luat bancnotele fără să le mai numere. Am vorbit despre India, despre Orcade, despre acei jarls norvegieni care le-au stăpînit. Se înnoptase de-a binelea cînd vizitatorul meu a plecat. Nu l-am mai revăzut de atunci iar numele nu i-l cunosc. M-am gîndit să aÈ™ez Cartea de Nisip în golul pe care îl lăsase Biblia lui Wiclif, dar în cele din urmă am optat pentru a o ascunde în spatele unor volume desperechiate al celor "O mie È™i Una de NopÈ›i". M-am culcat, dar n-am putut să dorm. Pe la trei sau patru dimineaÈ›a am aprins lumina. Am căutat imposibila carte È™i am început s-o răsfoiesc. Pe una dintre file am văzut gravată o mască. ÃŽn colÈ› era o cifră, nu mai È™tiu care anume, ridicată la puterea a noua. N-am arătat comoara nimănui. Fericirii de a o poseda i s-au adăugat teama că mi-ar putea fi furată, iar apoi îndoiala că n-ar fi cu adevărat infinită. Aceste două neliniÈ™ti mi-au agravat vechea mizantropie. ÃŽmi mai rămăseseră cîțiva prieteni; am încetat să-i frecventez. Prizonier al CărÈ›ii, aproape nu mai ieÈ™eam din casă. Am examinat cu o lupă coperÈ›ile È™i cotorul uzat, înlăturînd posibilitatea vreunei È™arlatanii. Am constatat că micile imagini apăreau la o distanță de două mii de pagini. Le-am notat, în ordine alfabetică, într-un carnet, pe care l-am umplut foarte curînd. Nu s-au repetat niciodată. Noaptea, în puÈ›inele răgazuri pe care mi le îngăduia nesomnul, visam cartea. Vara era pe sfîrÈ™ite È™i am înÈ›eles că tomul este de-a dreptul monstruos. Zadarnic mi-am tot spus că nu mai puÈ›in monstruos sunt eu, care-l percep cu ochii proprii È™i îl mîngîi cu zece degete omeneÈ™ti. Am simÈ›it că e un obiect de coÈ™mar, un lucru nefiresc ce infestează È™i perverteÈ™te realitatea. M-am gîndit la flăcări, dar m-am temut că arderea unei cărÈ›i infinite ar fi È™i ea, deopotrivă, infinită È™i ar îneca în fum planeta întreagă. Citisem undeva − mi-am amintit − că cel mai bun loc pentru a ascunde o frunză e pădurea. ÃŽnainte de a mă fi pensionat lucram la Biblioteca NaÈ›ională, care conservă nouă sute de mii de cărÈ›i; È™tiu că, în dreapta coridorului, o scară răsucită se afundă într-un subsol unde se află periodice È™i hărÈ›i. Pîndind o clipă de neatenÈ›ie a mînuitorilor, am furiÈ™at Cartea de Nisip pe unul dintre umedele rafturi. Am încercat să nu reÈ›in la ce înălÈ›ime È™i nici la ce distanță în raport cu uÈ™a. Simt o anume uÈ™urare, dar nu mai vreau nici măcar să trec pe strada Mexico. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy