Draga și mititica mea Moți,

Se vede că voi fi având vro înrudire simpatică cu Hristos de vreme ce în săptămâna Patemilor lui m-a dat din friguri în junghi. Trebuie să știi că de trei zile avem iarnă completă în ce s-atinge de frig, că piciorul meu drept e ca vai de el și că pe deasupra am un junghi în partea dreaptă, drept care pun muștar și piele de iepure la piept. Iată halul în care mă aflu, Moți, încât nici nu ți-am putut răspunde ieri la dulcea și încântătoarea ta scrisoare pe care a căzut o lacrimă din parte-ți. Draga mea fată! Mi-e milă, mi-e tare milă de tine. Costinescu a mai fost pe la mine și-ți trimite complimente.
Îmi zici să vin. Moți, îmi vine să țip la ideea de a te vedea și cu toate acestea - Momoțelul meu drag și iubit și dulce și desmierdăcios - de ce aș zice că vin, dacă nu pot? Nu pot, Moți, mă rog ție, nu pot mânca-ți-aș gurița ta cea dulce, nu pot, dragă femee. N-am decât trei zile libere: Duminecă, Luni și Marți. Una dusul, una întorsul - ce facem cu una singură? Dac-ar fi să-ți spun motive, ți-aș spune multe, dar nu voi. Eu știu că tu mă crezi, știu că mă crezi că de-aș putea, aș fi de mult lângă tine. Știi tu ce dragă-mi ești? Din ce în ce mai dragă, pentru că în tine s-a încheiat viața mea și cu toate astea - așa ne-a fost scris amânduror - prin despărțiri să trecem ca să se lămurească prin amărăciune sufletele noastre. Scumpă Moțico, nu număra zilele, căci în luna viitoare, în Aprilie, vom fi la un loc pe mult, mult timp și apoi... așa pentru totdeuna. Acesta e cel din urmă termen al amărăciunii noastre, și acesta va trece că vreme este. ș-apoi nu ne va mai despărți nici Dumnezeu, nici dracul.
Te sărut pe gât și după cap și pe obrajii amândoi și “le brin d’amour” pe gură și mânuțele și la coate și pe umăr și rămân

al tău
Emin

Vinerea Patemelor 26 martie 1882