agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-20 | [This text should be read in romana] | Submited by Traian Rotărescu
Bukowski a plâns când Judy Garland a cântat la Filarmonica din N.Y. Bukowski a plâns când Shirley Temple a cântat I Got Animal Crackers in my Soup; Bukowski a plâns în hoteluri ieftine; Bukowski nu se pricepe să se îmbrace, Bukowski nu știe să vorbească, Bukowski e speriat de femei, Bukowski are un stomac sensibil, Bukowski e plin de temeri și urăște dicționarele, măicuțele, mărunțișul, autobuzul, bisericile, băncile din parcuri, păianjenii, muștele, puricii, ciudații; Bukowski nu a fost la război. Bukowski e bătrân, Bukowski nu a mai înălțat un zmeu de 45 de ani; dacă Bukowski ar fi fost o maimuță, l-ar fi dat afară din trib...
prietenul meu e atât de preocupat să-mi sfâșie carnea sufletului de pe oase, încât pare să fi uitat de propria existență. -da, dar Bukowski borăște foarte politicos și nu l-am văzut niciodată să se pișe pe jos. așa că, până la urmă, tot am farmec, vedeți, apoi deschide o ușă micuță și acolo, într-o cameră de 1,5 pe 2, plină cu hârtii și cârpe, e un loc liber. -poți să stai aici oricând vrei, Bukowski. e la dispoziția ta. nu tu geamuri, nu tu pat, dar sunt chiar lângă baie, așa că e OK. -dar s-ar putea să ai nevoie de dopuri în urechi, pentru că ascult muzică la maximum. -sunt convins că o să găsesc pereche. ne-am întors la el în cameră. -vrei niște Lenny Bruce¹? -nu, mersi. -Ginsberg? -nu, nu. trebuie să țină casetofonul sau magnetofonul ăla să meargă tot timpul. într-un final, îmi atrage atenția Johnny Cash cântându-le băieților din Folsom². „am împușcat un om în Reno doar ca să-l văd murind.” am impresia că Johnny Cash le cam vinde gogoși, la fel cum mi se pare că o face Bob Hope cu băieții din Vietnam de Crăciun, dar așa îmi funcționează mie mintea. băieții îl aclamă, au ieșit din celule, dar mi se pare că e ca și când ai arunca oase fără carne în loc de pișcoturi celor flămânzi și fără speranță. nu văd nimic sfânt sau măreț în asta. pe cei din închisori nu-i poți ajuta decât dându-le drumul, iar pe cei plecați la război tot într-un singur fel: oprind războiul. -închide-l, l-am rugat. -ce s-a întâmplat? -e o abureală. numai reclamă. -nu poți să spui așa ceva. Johnny chiar a făcut pușcărie³. -au făcut și alții. -nouă ni se pare că e muzică bună. -îmi place vocea lui. dar singurul om care poate să cânte în închisoare este unul care chiar e în închisoare. -nouă tot ne place. e și nevastă-sa acolo, și încă vreo câțiva tineri de culoare care cântă într-o formație. -lui Bukowski îi place Judy Garland. Somwhere Over the Rainbow. -mi-a plăcut de ea atunci, la N.Y. și-a pus tot sufletul. a fost extraordinară. -e supraponderală și bețivă. vechea poveste –oameni care îi disecă pe alții și nu ajung nicăieri. plec puțin mai devreme. îi aud cum îl pun din nou pe J. Cash. mă opresc să iau niște beri și, tocmai când ajung acasă, începe să țârâie telefonul. -Bukowski? -da? -Bill. -a, salut, Bill. -ce mai faci? -nimic. -ce faci sâmbătă noaptea? -sunt ocupat sâmbătă. -mă gândeam să te invit la mine, să cunoști niște oameni. -hai s-o lăsăm pe altă dată. -să știi, Charley, că la un moment dat o să mă satur să te tot sun. -da. -tot pentru ziarul ăla obscen scrii? -ce? -ziarul ăla de hipioți... -l-ai citit vreodată? -sigur. toate protestele alea. îți pierzi timpul. -nu urmez întotdeauna politica ziarului. -eu asta aveam impresia că faci. -am crezut că ai citit ziarul. -apropo, ce mai știi de prietenul nostru comun? -Paul? -da, Paul. -nu mai știu nimic de el. -să știi că e un mare admirator al poeziilor tale. -foarte bine. -mie personal nu-mi plac. -și asta e foarte bine. -deci nu poți să vii sâmbătă. -nu. -păi cred că o să mă satur să te tot sun. ai grijă de tine. -mda. noapte bună. încă un bârfitor. ce dracu’ vor? ei da, Bill locuiește în Malibu și face bani din scris –căcaturi filozofico-sexuale, pline de greșeli de ortografie și desene artistice de clasa a patra-, și nu poate să scrie, dar nu poate nici să lase telefonul în pace. sună iarăși și iarăși. și își varsă pe mine veninul ăla împuțit. eram bătrânul care nu-și vânduse încă sufletul și asta îl scotea din minți. singura modalitate de a mă învinge era să mă bată la propriu –iar asta i se putea întâmpla oricui și oriunde. Bukowski crede că Mickey Mouse era un nazist; Bukowski s-a făcut de tot rahatul la Barney’s Beanery; Bukowski s-a făcut de tot rahatul la Shelly Manne’s Hole; Bukowski e gelos pe Ginsberg, Bukowski e gelos pe Cadillac 1969; Bukowski nu-l înțelege pe Rimbaud; Bukowski se șterge la fund cu hârtie de toaletă maro, aspră, Bukowski va muri peste 5 ani, Bukowski n-a mai scris o poezie decentă din 1963, Bukowski a plâns când Judy Garland...a împușcat un om în Reno. mă așez. bag o foaie în mașina de scris. deschid o bere. aprind o țigară. reișesc sî scriu vreo două rânduri bune, când sună telefonul. -Buk? -mda? -Marty. -salut, Marty. -auzi, tocmai ți-am citit ultimele două articole. sunt bine scrise. nu știam că scrii atât de bine. vreau să le adun într-o carte. ți le-a dat GROVE înapoi? -da. -le vreau și eu. articolele tale sunt la fel de bune ca poeziile. -un prieten de-al meu din Malibu mi-a zis că poeziile mele sunt de căcat. -dă-l dracului. vreau articolele alea. -sunt la... -ce dracu’ , păi ăla e un pornograf. dacă mergi pe mâna mea, ajungi în universități și în cele mai bune librării. când publicul ăsta o să te descopere, ești un om făcut; s-au săturat de tâmpeniile alea de retardați care li se bagă pe gât. o să vezi; mă și văd scoțând pe piață chestiile tale mai vechi și pe cele nepublicate și vânzându-le cu un dolar bucata sau un dolar jumate și făcând milioane. -nu ți-e teamă că asta m-ar face o scârbă? -păi, dacă stăm să ne gândim, nu ai fost tu întotdeauna o scârbă, mai ales când bei...chiar, ce-ai mai făcut în ultimul timp? -cică aș fi apucat un tip, la Shelly’s, de revere și l-aș fi zdruncinat un pic. dar putea fi și mai rău. -ce vrei să spui? -vreau să spun că ar fi putut fi el cel care să mă apuce de revere și să mă zdruncine un pic, chestie de mândrie. -auzi, nu muri și nu lăsa pe nimeni să te omoare până nu te scoatem în edițiile alea de un dolar jumate. -o să am grijă, Marty. -cum merge cu Penguin? 6 -Stanges spune că abia în ianuarie. tocmai am primit manuscrisul pus în pagină și un avans de 50 de lire pe care le-am păpat la hipodrom. -tu nu poți să te abții de la pariurile alea? -ticăloșilor, când câștig nu ziceți nimic. -corect. păi, bine. anunță-mă cu articolele alea. - s-a făcut. noapte bună. -noapte bună. Bukowski, marele scriitor; statuia lui Bukowski la Kremlin, făcând o labă; Bukowski și Castro, statuie în Havana, în bătaia razelor, acoperită de găinaț, Bukowski și Castro conducând o bicicletă dublă spre victorie –cu Bukowski pe bancheta din spate; Bukowski făcând baie într-un club de granguri; Bukowski biciuind o mulatră de 19 ani cu un bici pentru tigri, o mulatră cu un bust de 90, o mulatră care citește Rimbaud; Bukowski cucucind pe pereții lumii, întrebându-se cine a închis robinetul cu noroc...Bukowski admirând-o pe Judy Garland când deja era prea târziu pentru toți. apoi îmi dau seama cât e ceasul și mă urc înapoi în mașină. o străduță care dă în Wilshire Boulevard. uite și numele lui pe afișul ăla mare. am avut odată amândoi același job nenorocit. eu nu prea mă dau în vânt după Wilshire, dar sunt abia un începător. nu refuz nici o posibilitate. el e mulatru, maică-sa e albă, iar taică-su negru. ne-am împrietenit la serviciul ăla nenorocit, a fost o atracție reciprocă. în principal, nu aveam de gând să putrezim în rahat pentru totdeauna, căci, deși rahatul e un bun profesor, nu te poate învăța decât un anumit număr de lecții, după care te poate trage la fund și înghiți definitiv. am parcat în spate și am bătut la ușa din dos. îmi spusese că mă așteaptă până noaptea târziu. era 9.30 seara. ușa se deschise. ZECE ANI. ZECE ANI. zece ani. zece. zece ANI, dumnezeule. -Hank, băăăăi, nebunule! -Jim, du-te-n... -hai, intră. l-am urmat înăuntru. dumnezeule, nu ai cum să cumperi cu bani așa ceva. dar e drăguț, mai ales că secretarele și angajații sunt plecați. nu refuz nimic. are 6 sau 8 camere. intrăm în biroul lui. desfac cele 2 baxuri de bere. zece ani. el are 43. eu, 48. dar par cu cel puțin 15 ani mai bătrân decât el. și mi-e un pic rușine. burta care atârnă, aerul de câine vagabond. lumea mi-a furat multe ore și mulți ani, cu toate sarcinile de rutină stupide pe care mi le-a pus în cârcă; și se vede. mi-e rușine că sunt un învins; nu de banii lui, ci de faptul că sunt un învins. cel mai bun revoluționar este un om sărac; eu nu sunt nici măcar revoluționar, sunt doar obosit. ce soartă de căcat am avut! oglindă oglinjoară, cine-i... arăta bine pulovărul ăla galben-deschis, părea relaxat și cu adevărat bucuros să mă vadă. -am avut o perioadă cumplită, spuse, n-am mai schimbat două vorbe cu un om normal de când nu mai știu când. -băi, nu știu dacă eu corespund. -corespunzi. biroul ăla arată lat de 7 metri. -Jim, am fost dat afară dintr-o grămadă de locuri ca ăsta. de către vreun ticălos care ședea pe un scuan rotitor. ca un vis peste alt vis peste alt vis, toate urâte. și acum stau și beau bere cu un om așezat la birou, și nu știu nimic mai mult decât ce știam atunci. râse. -scumpul meu, vreau să ai propriul birou, propriul scaun, propria masă de scris. știu cât câștigi acum. îți dau dublu. -nu pot să accept așa ceva. -de ce? -vreau să știu la ce ți-aș folosi. -îmi trebuie creierul tău. am râs. -vorbesc serios. apoi îmi prezentă planul. îmi spuse ce voia. avea genul ăla de creier ingenios care putea să-și imagineze asemenea lucruri. suna atât de bine, încât a trebuit să râd. - va dura vreo 3 luni până pregătim totul, i-am spus. -apoi, contractul. -eu n-am nimic împotrivă. dar chestiile astea nu ies întotdeauna. -o să iasă. -între timp, un amic m-a lăsat să dorm în debaraua lui, în caz că se împute situația. -bine. mai bem vreo 2-3 ore, apoi el pleacă să se culce, ca să nu rateze întâlnirea de a doua zi dimineață (sâmbătă) cu prietenul lui cu care se duce la iahting, iar eu o mai lălăi pe acolo, apoi plec din cartierul bogătașilor și aterizez în prima bombă pentru un păhărel sau două. și al naibii să fiu dacă nu mă întâlnesc cu un alt tip cu care am lucrat împreună mai demult. -Luke! spun, fi-ți-ar mutra de râs! -Hank, scumpete! încă un tip de culoare (sau negru). (da’ albii ce fac noaptea?) arăta destul de deprimat, așa că îi fac cinste. -tot acolo lucrezi? mă întreabă. -da. -băi, să-mi bag picioru’ , spune. -ce? -nu mai suportam locul ăla, așa că m-am cărat. am găsit o slujbă imediat. mamă, îți dai seama, o schimbare! asta te termină: lipsa schimbării. -știu, Luke. -ei bine, în prima dimineață mă duc și eu la strung. e o fabrică de fibră de sticlă. sunt îmbrăcat într-o cămașă descheiată la gât, cu mânecă scurtă, și observ că oamenii se cam holbează la mine. ei, la naiba, cu ei, mă așez și încep să apăs manetele, și o vreme e OK, la un moment dat începe să mă mănânce pielea peste tot. îl chem pe maistru și-i zic: „băi, ce dracu’ e asta? mă mănâncă peste tot! gâtul, brațele, peste tot!” ăla, că: „nu-i nimic, te obișnuiești tu”. dar văd că are o eșarfă, și e încheiat la nasturi până sus, și are o cămașă de lucru cu mâneca lungă. ei, și a doua zi vin și eu încheiat până la gât, dat cu ulei și cu eșarfă la gât, dar de pomană –sticla asta nenorocită se fărâmă în particule atât de fine, încât nu o vezi și toate ácele alea mici intră direct prin haine, în piele. apoi îmi dau seama de ce m-au pus să port ochelari de protecție. poți să orbești într-o jumătate de oră. a trebuit să renunț. m-am dus la o turnătorie. mamă, știai că oamenii toarnă O CHESTIE ALBà ȘI FIERBINTE ÎN MATRIÞE? îl toarnă de parcă ar fi slănină topită sau sos. incredibil! și fierbinte! futu-i! așa că m-am cărat. omule, da’ zi, tu ce mai faci? -uită-te la curva aia, Luke, că se tot uită la mine și rânjește fasolea, și-și tot ridică fusta. -n-o băga în seamă, e nebună. -dar are picioare frumoase. -da, e adevărat. comand ceva, îmi iau băutura și mă duc la ea. -bună, păpușă. se caută în poșetă, scoate ceva, apasă butonul și văd un briceag de toată frumusețea, de 15 centimetri. mă uit la barman care n-are nici o treabă. târâtura îmi spune: -încă un pas și rămâi fără coaie! îi vărs băutura și, profitând de momentul ei de neatenție, îi sucesc încheietura, îi smulg briceagul, îl închid și îl bag în buzunar. barmanul pare la fel de nepăsător. mă duc la Luke și ne terminăm băuturile. observ că e 2 fără zece și iau 2 baxuri de bere de la bar. ne ducem la mașina mea. Luke nu are mașină. ea se ține după noi. -trebuie să ajung undeva. -unde? -până la Century. -cam departe. -și ce dacă, dobitocilor, că voi mi-ați luat briceagul. pe la jumătatea drumului spre Century, văd că își ridică picioarele pe bancheta din spate. când și le lasă în jos, trag pe dreapta într-un colț întunecat și-l trimit pe Luke la o țigară. urăsc să mă mulțumesc cu secundele, dar când n-ai mai avut parte de așa ceva de mult timp și se presupune că ești marele Artist și un înțelept în ceea ce privește Viața, TREBUIE să te mulțumești cu secundele și, cum se spune între băieți, cu unele una mică e cea mai rentabilă. a fost bine. când a coborât, i-am dat briceagul învelit într-o bancnotă de zece dolari. prostesc, știu. dar îmi place să mă port prostește. Luke stă pe lângă intersecția dintre 8th Street și Irola, așa că e oarecum în drum. deschid ușa și aud cum telefonul începe să sune. desfac o bere, mă așez în balansoar și-l ascult cum sună. simt că mi s-a luat –toată seara, noaptea și dimineața pe drumuri. Bukowski poartă izmene maro. Lui Bukowski îi este frică de avioane. Bukowski îl urăște pe Moș Crăciun. Bukowski face figurine diforme din gume de șters pentru mașini de scris. când apa picură, Bukowski plânge. când Bukowski plânge, apa picură. o, straturi de fântâni, o, scroturi, o, scroturi ca niște fântâni, o, urâțenie măreață, și omiprezentă a omului, ca rahatul ăla proaspăt de câine pe care pantoful de dimineașă nu l-a mai văzut; o, poliție atotputernică, o, arme atotputernice, o, dictatori atotputernici, o, proști atotputernici de pretutindeni, o, caracatiță singură singură, ticăitul ceasului prefirându-ne pe toți, echilibrați sau nu, sfinți sau constipați, o, golani întinși pe străzile mizeriei într-o lume de aur, o, copiii care se urâțesc, o urâții care se fac și mai urâți, o, tristețea și binele, și prăbușirea zidurilor – fără Moș Crăciun, fără Păsărică, fără Bagheta Magică, fără Cenușăreasă, fără Cele Mai Luminate Minți Care Au Existat Vreodată; cucuuu- doar rahat și ștersul rahatului de la fund; doar doctori fără pacienți, nori fără ploaie, zile fără zile, o, doamne dumnezeule care ne-ai pedepsit cu așa ceva. când vom răzbi și noi la palatul tău măreț de JIDAN și vom da peste îngerii cu cartele de pontaj, vreau să te aud spunând măcar o dată MILUIEȘTE MILUIEȘTE MILUIEȘTE PE TINE și pentru noi și pentru tot ceea ce îți vom face, și am ieșit de pe Irola pînă am ajuns la Normandie, asta am făcut, apoi am intrat în casă și m-am așezat și am ascultat telefonul cum sună. ___ ¹Comic american al anilor ’50-’60, faimos pentru comentariile sale obscene la vremea respectivă (n.red.) ²Veche închisoare californiană. Celebrul cântăreț country Johnny Cash a compus un blues faimos despre deținuții de aici. ³În ciuda imaginii sale de răzvrătit și a multor arestări, Johnny Cash nu a fost, de fapt, închis niciodată. Faimos restaurant în Los Angeles, unde Bukowski era uneori client. Club deschis în anii ’60-’70 în Hollywood de către faimosul toboșar de jazz Shelly Manne. 6 Editura britanică Penguin a scos în 1969 o selecție din poezia lui Bukowski, alături de textele altor doi poeți, Philip Lamantia și Harold Norse. Bulevard pe care sunt amplasate magazine, instituții și locuințe scumpe. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy