agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-19 | [This text should be read in romana] | Submited by Luiza Oana Grosu
Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mân-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură - Ce păcat! Gâștele-auzind cum zbiară: "Auleo! Păpucii mei!" Într-un suflet alergară Și-ntrebau mirate ce-i? "Am rămas, plângea gâscanul, Păgubaș de patru lei! Iată-mă desculț, sărmanul! Ce mă fac acum, golanul, Fără ei!" "Haideți toți, și moși și babe Să-i cătăm pe râu acu!" Repede-notând din labe Cârdul tot pe râu trecu. "I-ai găsit?" - "Eu nu, surată, Ce mă-ntrebi așa și tu!" Toate-apoi strigau deodată: "Bată-i pacostea să-i bată! Nici eu nu!" Vara-ntreagă tot umblară, Dar papucii duși au fost! Și-au să umble și la vară Până ce le-or da de rost! Iar gâscanul merge, vine, Face cruci și ține post. "Nu-i găsesc! Sărac de mine Iar desculțe, vezi tu bine, Lucru prost!" Gâștele de-atunci, în cale Când vad apa undeva, Căutând pornesc agale Tot crezând că-i vor afla. Vin și rațe să le-ajute: Mac-mac-mac și ga-ga-ga! Mac-mac-mac! Haid', vino, du-te, Zile-așa pe râu pierdute! Ga-ga-ga! Iar când gâștele stau gloată Și prin dreptul lor te duci, Sare tabăra lor roată Să te-ntrebe: "Ce ne-aduci? Ai găsit păpucii? Spune!" Tu la fug-atunci s-apuci! Și te mușcă, doar le-ai spune De păpuci!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy