Am să mă-ntorc pe țărmul trist și drag
Și pe nisip am să ridic un cort
Astfel ca pâlcul avântat, dar mort,
Al algelor să se oprească-n prag
Și să mă ocrotească; și nicicând
N-am să vin iar ca să te iau de mână.
Voi fi pe judecata mea stăpână,
Netulburată-n inimă și gând.
Iubirea ce în ochi ți-a licărit,
Pe buze vorba ce ți-a stat o doară,
Ca toate, n-au avut decât sfârșit;
Scântei puține și prea multă pară.
Ci marea, stânca, cerul neclintit,
Le voi afla precum au fost odinioară.