În noi, născuții, urmași ai lui Adam
Există ascuns, mereu un dram,
De nemurire, ce-i adus
De o femeie, soră cu Mama Lui Iisus
Ce l-a avut în inimă și l-a lăsat,
Copilului bărbat
Pe care apoi, tot ea l-a dat
Altei femei
Ai carei ochi îs dați de zei
Și noi în inima ei
Am tot ramas
Ca-ntr-un popas
Zile și ani, unde din când în când mai auzim
Un râs nevinovat, sau uneori un plâns scâncit
Ce e al fiicei noastre
Ce are o privire venită, de undeva din îndepărtate
astre.
Și-așa, e lungul șir, ce se tot urcă spre-acel
Tărâm Divin,
Prin care, noi bărbații nu murim,
Ci poposim:
În inimă de mamă, de iubită și de fiică
Mereu fără ragaz
Și luăm puțin:
Din nemurire,
Din iubire,
Din dor și din extaz.

1-3 aprilie 2009
Galați