Spuneți-mi când, spuneți-mi când
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe când manifestam cântând
Ca niște pietre ude, ca niște cartofi.

Ochii sunt ai morților foarte tineri
Și circulă sub asfalt ca niște ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Și i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pământului.
În drum, scot uneori o fântână cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculița vântului.

Călcam în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla fragedă, pe apa gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atâtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Și am strivit sub călcâi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit până la ultimul rând.
S-a făcut ziuă... Pân' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneți-mi când, spuneți-mi când?