Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:
Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeÅŸte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aÅŸ spune,
temeri adânci i-ar stârni –
Orice uşă
De-a mea se supune...
Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.
Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?
Cine ÅŸtie cine
mă-ngână şoptit.


traducere de Maria BanuÅŸ