Exista oameni atit de nefericiti, ca nici macar
n-au trup ; pe masura lui pletele
cad, citeva degete, dezvaluindu-le imensul zbucium ;
viata e pe deasupra lor ;
par rasariti din aer, facuti s-adune-n gind
suspine sa auda
biciul suierind in cerul gurii.

Se desprind din propria lor piele, riciind
sicriul in care se nasc.
Urca prin moartea lor ceas dupa ceas
si se prabusesc de-a lungul alfabetului
inghetat, pina la pamint.

Vai de atit de mult ! Vai de atit de putin ! Vai de ei !
Suspine in camera mea, ascultindu-i sub lupa !
Suspine in pieptul meu, cind isi cumpara haine !
Suspine in jegul meu alb, in drojdia solidara cu ei !

Iubite fie urechile prelungi,
iubite fiinte care se-aseaza,
iubit necunoscutul si sotia lui,
aproapele cu mineci, ochi si guler !

iubit sa fie cel ce are plosnite,
cel care sta sub ploaie cu pantofii rupti,
cel care privegheaza cadavrul unei piini
cu doua luminari infipte in ea,
cel care-si prinde degetul in usa,
cel fara sfint in calendar,
cel care umbra si-a pierdut-o-n foc,
animalul, cel care pare un papagal,
cel ce pare un om, bietul bogat,
mizerul pur, saracul cel sarac !

iubit sa fie cel caruia
i-e foame sau i-e sete, dar nu are
foame cu care sa-si indestuleze setea,
nici sete sa-si indestuleze atita foame !

Iubit sa fie cel care munceste
cu ziua, ori cu luna, ori cu ora,
cel ce asuda de rusine dau de chin,
cel ce se duce la cinema din porunca bratelor sale,
cel ce plateste cu ceea ce nu are,
cel ce doarme cu fata in sus,
cele ce nu-si mai aminteste coilaria ;
iubit sa fie chelul fara de tichie,
cinstitul fara remuscari,
hotul fara trandafiri,
cel ce poarta ceas si l-a vazut pe Dumnezeu,
cel ce are onoare si nu lesina !

Iubit sa fie pruncul ce cade si mai plinge,
si omul care a cazut si tace !

Vai de atit de mult ! Vai de atit de putin ! Vai de ei !