O, vinul mă inundă în marea lui lumină!
Se risipește ceața ce-a fost sau ce-o să vină.
Cad lanțurile grele de rob întemnițat
Și într-un nimb de aur - renasc eliberat.




Acest vin în esența-i sub zeci de forme-apare:
Când pasăre, când plantă, când stea, când nenufar.
Să nu crezi că prin asta înseamnă că el moare.
Esența sa-i eternă. Doar formele dispar.


Să dăm pe vin avutul ce n-a fost cheltuit,
'Nainte ca-n țărână și-n noapte să intrăm.
Căci țărnă în țărânâ, prieteni o să stăm,
Fără de vin și vise - și fără de sfârșit...


Ni-i vinul și prieten și aur și noroc.
De cer nu ne e fricâ, nu-i cerem îndurare.
Căci suflete și inimi și cupe și ulcioare
N-au teamă de țărână, de apă și de foc.


Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios
În flăcări să mă ardă, căci - iată - vine ceața.
Vin! Nu importă care. Nu sunt pretențios.
Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viața.


Acum din fericire doar numele persistă.
lar cel mai vechi prieten tot vinul nou rămâne.
Mângâie cupa plină. E singurul tău bine
În ora asta goală, în ora asta tristă.


De ai alăturea de tine două măsuri de vin și-o cupă,
Să bei în orice adunare, și când ești singur iarăși bea!
Căci Cel ce face și reface tot ce-i în lume nu se-ocupă
Nici de musteti ca ale tale și nici de bărbi cum e a mea.


De-i dăm să bea, și-un munte o să danseze-n soare.
Disprețuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea să schimbi paharul pe viața viitoare?
Dar vinul e un suflet ce dă desăvârșire.


În vin cel înțelept găsește extazul celora Aleși.
El ne redă și tinerețea și ce-am pierdut și ce ni-i dor.
În flăcări aurii ne arde într-un amețitor vârtej.
Dar și tristețea ne-o preschimbă într-un izvor răcoritor.




Imperiile toate pentru o cupă plină!
Toată știința noastră pe parfumatul vin.
Cântările iubirii pe glasu-i cristalin
Și slava lumii pentru curata lui lumină!


Înneacă-n vin și teama și umbrele tristeții!
N-ai să mai șovăi între nenumărate secte.
Căci vinu-i filtrul magic al liniștii perfecte.
E-un alchimist ce schimbă în aur plumbul vieții.


Cei mărginiți la minte și cei trufași susțin
Că între trup și suflet ar fi deosebire.
Eu știu un singur lucru: tu vei afla în vin
Uitarea care-mpacă nemărginita fire.


Turnați-mi vin! Să curgă prin vine-n val, de-a-nnotul!
Fără răgaz să fiarbă în creieru-obosit!
Umpleți-mi altă cupă! Ah! O minciună-i totul!
Mai toarnă-mi, hai, mai iute! Am și îmbătrânit!


Nu mă certați! Lăsați-mi pe masă vinul bun!
Căci ascultați: atuncea când beau, aud ce spun
Narcișii, trandafirii și-aprinsele lalele.
Aud chiar și cuvântul nespus al dragei mele.


O, vin fără credință! De mult m-ai dezbrăcat
De haina pietății. Și, totuși, vrei să-mi spui:
Cum poate podgoreanul să-și vândă vinul lui?
Ce poți să cumperi oare mai bun și mai curat?


Mâhnire, câtă vreme vei da cu cenușiu
Pe trandafiri, pe buze, pe cerul de safir?
Umpleți-mi iarâși cupa, prieteni, căci nu știu
De-am să expir parfumul pe care îl inspir.


Aud zicând că vinul e singurul balsam.
Atunci - tot vinul lumii aduceți-mi! Căci am
Atâtea răni! Tot vinul din toate vrănile!
lar inima păstreaze-și deschise rănile!



Secretul fericirii doar cupa ne învață.
Căci mintea clevetește și deseori dezarmă.
De mai cârtește încă, o voi scuipa în față.
Mai dă-mi o-nghițitură de vin... ca să adoarmă.


Cunosc la chip Ființa și știu și Neființa.
Cunosc și Dinlăuntrul a tot ce-i sus și jos.
- Ce rușinată însă mi-ar rămânea știința,
De-aș pune-un singur lucru de cupă mai presus!


La margini de ulcioare alesu-ne-am altarul
Și demni de a fi oameni, bând vinu-am devenit.
Sub bolțile tavernei sorbind din plin nectarul
Am câștigat iar timpul în temple irosit.


Din nou în iarbă, iată, un nour lăcrămează.
Ca să trăiești bea vinul cu magice culori.
Azi eu contemplu roua ce-n iarbă irizează.
Mâini, cine pe mormântu-mi o să contemple flori?


Sub cerul îndărădnic bea vin, căci locuiești
O lume a durerii. De la Principiu până
La ultima zi - țărnă e tot. Tu să trăiești
Ca om care se află deasupra, - nu sub tină.


O, roză, ești asemeni c-un chip ceresc de zână!
O, vin - rubin cu raze ce-n suflet se desfac!
Capricioasă soartă! Îmi pari tot mai străină
În orice ceas - și totuși, parcă te-aș ști din veac!


Beau vin precum bea apă o salcie din râu.
Alah, le știe toate, spui tu. Când m-a creat
Știa c-are sâ-mi placă să beau. Dacă m-abțiu
Eu i-aș știrbi știința și-aș face un păcat.


Bea vin, căci el dă minții supremă strălucire,
Credințelor lumină și inimii uimire.
De-ar fi băut și dracul un strop, s-ar fi-nchinat
Cu o mie de mătănii la tot Adamul beat.




'Nainte ca al morții pahar să te îmbete
Și-a timpului rotire în neant să te alunge,
Tu soarbe vin din cupă cât pentr-un ev de sete.
Să nu ai mâna goală, în lut când vei ajunge.


De-un veac tot laud vinul. Mai sus de el nimic
Nu are preț. În cupă stă Firea și Nefirea.
Tu crezi că-nțelepciunea te-nvață fericirea?
Ci află: - acest maestru mi-e doar un ucenic.


Pe cei ce beau se spune că Ceru-o să-i condamne.
Cât adevăr e-n asta, eu n-aș putea să știu.
Dar dacă băutorii și-ndrăgostiții, Doamne,
Vor merge-n iad, desigur că raiul e pustiu.


Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin.
Dau glorii și dau aur pe cupa mea de vin.
Respect pe-ndrăgostitul gemând de fericire,
Detest pe ipocritul scâncind în mănăstire.


Bea vin! Curând vei trece și tu supremul prag.
Și nu vei lua cu tine nimic din ce ți-i drag.
Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată
Nu înflorește iarăși, o, Saki, niciodată.


Coranul - cartea sfântă - citimu-l câteodată,
Dar cine se desfată cu el în orice ceas?
Pe cupa plină însă o maximă-i gravată
Pe care zi și noapte o soarbem cu nesaț.


Cât ține-o zi? Doar spațiul dintre inspir și-expir.
Bea vin, și intervalul să-l umpli-așa deplin.
Când Lumea tot ruinează și-ți frânge-al vieții fir,
Imit-o zi și noapte ruinându-te în vin.