Când mă privești
mă topesc în silabe.
Abia învăț să scriu:
Iu-bi-re...

Îmi tremură mâna pe foaie,
scap creionul...
Mâna mi se mișcă greu,
buclele mi se încurcă:
Ah, Doamne!

Buzele-mi tremură...
Recunosc literele!
Recunosc sunetele!
Recunosc sensul!
dar nu pot să vorbesc.
Când mă privești.

Când mă privești,
Când
mă
privești,
mă topesc în sunete,
și primesc iarna din ele,
sufletul mi se destramă
în centrimetri de suferință
pe clipă,
pe fiecare clipă.

Când mă privești
sunetele mă dor de tăcere
și nu-mi deschizi când bat:
cioc!
cioc!

Când mă privești,
mă lovesc de pereții suntelor
înnăbușite-n spatele buzelor,
mă lovesc de pereții lor și,
vreau să-mi dezleg sufletul
în cămăruța închisă-n trup
căci viscolesc fulgii, iarna...

Când mă privești,
tu nu mă vezi
și-ncerc să-ți scriu răvaș
dar nu știu lega propozitii...
nu știu decât atât:
să scriu Iu-bi-re.